Mă apuc de luni. Mă apuc pe 1 ale lunii. Mă apuc cu mâinile de cap! Pe bune, dacă vrei să te apuci odată de sport nu ai nevoie decât de motivaţie. Eu m-am gândit să îţi dau totuşi o mână de ajutor şi să îţi găsesc măcar 3 motive să te apuci de sport.
Aşa că am apelat la 3 oameni pe care îi cunosc şi îi admir să îmi dea o mână de ajutor. Nu sunt sportivi de performanţă, ci oameni obişnuiţi pentru care sportul e deja un mod de viaţă. Şi mai e ceva: sporturile pe care le practică ei sunt accesibile tuturor, la orice vârstă şi cu o cheltuială minimă. O saltea de yoga sau de pilates, o pereche de adidaşi. Şi gata, nu mai ai o scuză.
Mirela, instructor de Pilates

Mirela Olărescu a lucrat ani de zile în marketing, e un om de comunicare şi mama unei fete frumoase şi talentate, Rebecca. Evident, nu s-a născut sportivă dar a fost interesată dintotdeauna de nutriţie, mişcare şi viaţă sănătoasă. „Am avut abonament la sală de la 22 de ani.” Lucrurile au evoluat, evident. „Am ajuns să fac în jur de 12 ore de sport pe săptămână”. Iar asta se vede, crede-mă!

„O femeie are de îndeplinit multiple roluri, de aceea să practic fitness a fost pentru multă vreme doar o terapie pentru echilibru după o zi aglomerată”, povesteşte Mirela. Acum câţiva ani, pe când era account director în publicitate a făcut un pas decisiv. S-a pus din nou cu burta pe carte, a mers la cursuri şi a devenit instructor de Pilates cu acte în regulă. Apoi în 2019 a studiat precision nutrition- Canada şi pilates cu aparate Reformer cu Body Arts and Science International. O găsești pe site-ul ei, mtherapy.ro și pe grupul ei de Facebook.

Cum a devenit wellness coach
Din 2019 a renunţat la profesia ei de o viaţă pentru a da mai departe din ce a învăţat. „Să fac ceva ce contează cu adevărat”, punctează ea. Predă online şi offline, studiază, evoluează, e prinsă tot timpul cu ceva nou şi interesant de care e încântată oricând să povestească.

Mirela este acum wellness coach. „Adică le învăţ pe femei să trăiască sănătos. Şi o fac prin intermediul unor programe complete. ” Practic, Mirela îţi dă motive să te apuci de sport dar şi să trăieşti sănătos, să te hrăneşti corect, să te hidratezi, să meditezi. Chiar şi să respiri corect. „Mă adresez în special femeilor de peste 4o de ani din mediul urban, care au o viaţă stresantă şi jonglează între rolurile profesionale, de familie şi sociale.” Pentru că pe ele se pun pe ultimul loc deseori.

A observat, odată cu creşterea numărului de ore de sport modificări ale corpului, de proporţii și tonifere musculară. O altă schimbare pozitivă este creşterea rezistenţei. „La început, după prima oră simţeam că sunt sfârşită şi că nu pot mai mult de atât. Acum e doar o oboseală plăcută care trece după duş. După 6 luni am mers la primul festival de yoga şi am făcut 6 clase consecutiv.” Şi, evident, mai multă flexibilitate şi forţă.”

De ce le-ai recomanda oamenilor Pilates
Mirela este de părere că oricum ai o grămadă de motive să te apuci de sport. Dar dacă vrei 3 motive să practici Pilates, iată recomandările Mirelei:
- „Curăţă mintea. Scapi de stresul de peste zi cu o practică relaxantă. Prin Pilates laşi deoparte zgomotele ambientale şi începi să creşti starea de conştientizare a clipei prezente. În plus, te ajută să te concentrezi. O minte focusată este mai creativă”.
- „Îmbunătăţeşte somnul și capacitatea creierului.”
- „Îţi dezvolţi un corp tonifiat„.

De ce ai nevoie pentru Pilates
- Calculator sau telefon, internet dacă lucrezi online cu instructorul tău
- O saltea Pilates (1-2 cm grosime)
- Colanți și maieu mulat pe corp pentru ca antrenorul sa poată observa dacă executați corect exercițiile.
Erica, instructor de Yoga

Ca şi Mirela, Erica Nagy a avut o altă carieră înainte. Erica lucra în imobiliare şi era prinsă zilnic cu treabă când a mers pentru prima dată la o oră de yoga la o sală de sport din Bucureşti. „Am participat la prima clasă de Yoga ca să mă întâlnesc cu o prietenă care mergea doar la Yoga și altfel nu aveam cum să ne vedem.”

Habar nu avea că va practica yoga şi, mai mult, că le va preda şi altora lecţii complexe, cu noţiuni ample, anatomie, spiritualitate, respiraţie. Şi că va dezvolta chiar un program pentru cei care suferă de dureri de spate. „Argumentul care m-a convins a fost că de când mergea la Yoga nu o mai durea spatele şi am rezonat cu această nevoie fizică.” Pentru că aceste neajunsuri, precum durerile de spate pot fi motive foarte bune să te apuci de sport.

Erica are o vorbă: „Yoga este atît cât o laşi să fie„. O practică străveche poate fi unul din acele motive pe care le ai ca să te apuci de sport, deşi Yoga e mult mai mult de atât. Poate fi însă o modalitate de a face mişcare în siguranţă şi de a deveni mai flexibil.

La mine aşa a fost, iar eu de la Erica am învăţat asta şi continui să practic. „Puţini sunt cei care merg la Yoga pentru un scop înalt. Dar frumuseţea practicii este că oferă fiecăruia o soluţie pentru scopul sau problema lui. Practica s-a diversificat şi a mers în profunzime, atât profunzime fizică, emoţionala, mentală cât şi energetică. Toate sunt interdependente. Daca ceea ce practici îţi aduce vindecare sau vigoare la nivel fizic. Va pătrunde şi în celelalte straturi fără vreun efort suplimentar„.

De ce să practici Yoga
Aşa cum îţi cauţi motive să te apuci de sport, yoga te poate…găsi prin intermediul unui prieten care practică, deci. De aici însă începe experienţa proprie. „Eu recomand ca fiecare să îşi găsească practica. Şi e posibil să nu fie Yoga. Yoga am găsit-o a fi o practică atât de versatilă, profundă dar simplă în acelaşi timp încât îmi răspunde modului meu de a fi”. Iată cele trei motive să te apuci de un sport precum Yoga:
- Se ocupă de starea de bine a corpului fizic prin practica asanelor (posturi) care poate fi viguroasă sau statică, depinde de cum am nevoie.
- Mă ajută să îmi cunosc mentalul şi emoţionalul prin intermediul respiraţiei, a exercitiilor de observare sau a mantrelor.
- Mă ajută să îmi încetinesc fluctuaţiile minţii prin tehnici de meditaţie ca să pot funcţiona în mediul meu”.
De ce ai nevoie pentru Yoga
Nu îți trebuie mare lucru… dacă vrei să faci asane ai nevoie de:
- un profesor
- o salteluţă
- un loc unde să pui salteluţa
- voinţă.
„O saltea bună îţi va ajuta practica, dar şi spațiul pentru a practica este important pentru că trebuie să te ajute şi să te susţină în a te deconecta. Iar profesorul este esenţial în a te ghida şi a te corecta.”

Evident, profesorul poate fi și online. În timp ce sălile de sport erau închise din cauza pandemiei, atât Mirela cât și Erica au predat în continuare online. Și o fac și în continuare, pentru că au şi clienți în alte orașe sau în străinătate. Mirela are cliente în Canada, Marea Britanie, Belgia, Franţa. „Nu căuta motive ca să te apuci de sport, ai nevoie doar de voinţă„, concluzionează Erica. Aceasta „rămâne elementul cheie, toate acestea de mai sus sunt inutile dacă nu există determinare şi consecvenţă”. Pe Erica o poți găsi și aici.
Emilian, alergător

Pe Emilian Isailă sigur l-ai văzut la televizor, ca jurnalist și analist politic. Este unul din jurnaliștii de marcă din România și îi poțși citi analizele pe spotmedia.ro.
Dar mai puțină lume știe că Emilian a participat la maratoane și la celebra competiție Iron Man. Nu e puțin lucru și nu e vreun concurs pentru cei slabi de înger. Alergi, înoți, pedalezi, totul în condiții extreme. „Sportul mi-a plăcut dintotdeauna. Am jucat fotbal, am alergat, am înotat intens până în jurul vârstei de 18 ani când am întrerupt din cauza examenelor la facultate, apoi, a serviciului militar. Înainte de 1989, era obligatoriu. ”
De ce să practici jogging
Sunt însă motive serioase să te apuci de sport, iar Emilian a avut un astfel de motiv legat de sănătate. Apoi am început facultatea, am început să lucrez și n-am observat că am luat mult în greutate. În 1994, în jurul vârstei de 27 de ani am făcut o formă de oboseală cronică din cauza orelor lungi de muncă și a sedentarismului. De atunci, nu am mai renunțat la sport. Am început să alerg puțin câte puțin, să merg mult pe jos, să-mi găsesc timp în fiecare zi să ies afară. ”
De la un sprint de plăcere, a ajuns însă la maraton. „Să alerg serios am început mai târziu, în 2007, când fiica mea avea doi ani și mi-am dat seama că n-am suficientă condiție fizică ca s-o pot supraveghea fără să-i îngrădesc libertatea de mișcare. Așa m-am hotărât să mă pregătesc pentru primul maraton. Atunci m-am antrenat să alerg de unul singur. Să bifez și experiența asta și gata. Dar mi-a plăcut deși a fost greu”.

„De atunci am terminat 20 de curse de 42 de kilometri”. De ce le-ai recomanda oamenilor joggingul? „Alergarea, jogginul, fac parte din natura noastră. Așa am supraviețuit ca specie.”


Și uite așa, în timp ce îți cauți motive să te apuci de sport, îți dai seama că mișcarea e ceva normal. Copiii noștri ne învață asta. „Așa ne-am dezvoltat abilitățile și raționamentul. Acesta e motivul pentru care copiii aleargă atât de natural, de firesc. De aceea, oamenii sunt fericiți atunci când aleargă, dar și o bună bucată de timp după ce au terminat o sesiune de antrenament. Din păcate, azi alergăm atât de puțin pentru că ne-am pierdut încrederea în noi, în forțele noastre. „

De ce ai nevoie pentru jogging
Recomand cu căldură alergarea pentru că e o formă de exprimare, e un mod de a te simți liber și, nu în ultimul rând, e cel mai ieftin și la îndemână tratament medical universal. Cu o singură condiție, să începi din timp, spune Emilian. Și dacă mai vrei motive să te apuci de un sport ca jogging-ul, Emilian îți oferă câteva. Imbatabile. „În opinia mea, echipamentul e foarte important, dar nu e unul scump. Trebuie să ai:
- pantofi de alergare potriviți
- un tricou
- un short
„Normal, iarna e nevoie de ceva mai mult echipament. Dar în comparație cu alte sporturi, pentru alergare nu e nevoie de accesorii sofisticate, încălțările fiind cele mai importante.” Și mai e ceva, dorința să îți schimbi viața în bine. Iar aceasta e cea mai valoroasă lecție pe care ți-o pot da Mirela, Erica și Emilian.