condiții de intrare Anglia
ian. 25, 2022
Posted by: Editor

Vaccinații intră fără test în Anglia

Iar s-au sucit. Dacă anul trecut pe vremea asta chiar dacă erai vaccinat stăteai în carantină în Marea Britanie, acum guvernul lui Boris Johnson renunţă aproape complet la restricţii. Un prim pas a fost făcut pentru britanici. S-au scos măştile, s-a eliminat certificatul verde şi s-a renunţat la munca de acasă.

Pavilionul Regal, Brighton

Dar stai, tocmai s-au anunţat noi condiţii de intrare în Anglia, mult mai prietenoase decât până acum. Chiar surprinzătoare! Bine, veselia asta ar putea avea o legătură cu imaginea dezastruoasă pe care o are acum premierul Boris Johnson, disperat să atragă simpatia poporului şi a propriului partid. Dar zic să ne bucurăm că vom călători mai uşor în Marea Britanie, că pe noi asta ne interesa.

Noile condiţii de intrare în Anglia

Începând cu data de 11 februarie ora 4 dimineaţa, persoanele vaccinate cu schema completă și copiii sub 18 ani NU trebuie să mai facă niciun fel de test Covid înainte sau după sosirea pe teritoriul Angliei. Prin vaccinarea cu schema completă se înțelege vaccinarea cu 2 doze sau una în cazul Johnson and Johnson. Mai multe date găseşti şi pe pagina de Facebook a ambasadei noastre la Londra dar şi pe site-ul MAE. Această relaxare e un pas important, de vreme ce în decembrie se cereau 2 teste: unul în ţară şi unul acolo şi carantină până la aflarea rezultatului.

condiții de intrare Anglia

Noile condiţii de intrare în Anglia sunt mult mai permisive și pentru nevaccinați, surpriză. Ei scapă de carantină la intrarea în Marea Britanie. Dar trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR sau rapid făcut cu cel mult 48 de ore înainte de călătorie. Apoi trebuie să rezerve și să achite, anterior sosirii, un test PCR de făcut cel târziu în a doua zi de la sosire. Deci 2 teste şi PLF şi gata.

Condiții de intrare Anglia

E totuşi o capcană aici. Pe site-ul gov.uk care cuprinde toate informaţiile oficiale se consideră dovadă de vaccinare certificatul verde în cazul ţărilor UE, inclusiv România. Or valabilitatea certificatului verde european va fi redusă de la 1 februarie la 9 luni de zile pentru cei are au doar 2 doze. Iar Anglia nu cere doza a treia, dar recunoaşte certificatul nostru ca dovadă de vaccinare pentru călătorii. Cum se vor împăca cele două nu ştiu încă. În plus, chiar şi cu noile condiţii de intrare în Anglia, România încă cere test PCR cu 48 de ore înainte de revenirea în ţară din afara UE. Aşa că mai avem de lămurit nişte chestii pănă să ne bucurăm de noua deschidere a englezilor.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.