Zice vorba: la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Plaja Tuzla este un loc la modă acum pe litoral. O plajă virgină cu apă turcoaz, cică. Nu puteam lipsi taman eu de acolo, nu? Doar că nu m-am dus nici cu cine ştie ce aşteptări. Cât de pom, lăudat sau ba, nu e niciunul. Trebuie să îţi aduci umbreluţă de acasă dacă vrei să stai în zona neamenajată.
Ca orice om serios, m-am informat înainte, am citit articole online dar şi comentarii ale unora care au fost deja. Care e treaba cu plaja Tuzla? Unul era nemulţumit că i-au spart maşina, altul că l-au făcut de bani cei de la Cochilia, un perimetru amenajat cu umbrele de stuf şi perne (puffuri). Eu nu am păţit nici una nici alta, slavă Domnului.
Cum ajungi la plaja Tuzla
Am pornit din Vama Veche, am ajuns la Tuzla (e foarte aproape) şi chiar înainte de avionul din centrul oraşului (cu sens giratoriu) am văzut un indicator cam vechi, dar lizibil, pe dreapta. „Spre plajă„. Evident, dacă vii dinspre Constanţa sau de pe autostradă, faci stânga. Am pornit încolo, nu am mers mult şi am dat de o cale ferata. Mai mergi apoi puţin pe un drum de ţară şi dai de un şir de maşini. Se vede şi marea. Cobori puţin, ai ajuns şi în sfârşit îţi vei da şi tu seama care e treaba cu plaja Tuzla.
Nu îţi rupi maşina, nu e ca drumul spre Vadu. Bine, nici atât de spectaculoasă nu e, dar merge.
Plaja Tuzla e ditamai întinderea de nisip, până spre Costineşti, cum mergi pe dreapta. Numai plajă virgină nu e, ceea ce poate fi chiar un lucru bun. În sensul că ai de toate: mâncare, băutură, şezloguri (fără umbreluţă). Se închiriază sky jeturi, se fac şi plimbări cu barca spre epava de la Costineşti. Ce mai, organizare în toată regula. Sunt terase mici, cu stuf. Nu urlă muzica de la una la alta, doar salvamarii ascultau nişte manele săltăreţe. Lume multă, pestriţă, cu cortul, cu căţel, cu purcel.
Plaja era plină miercuri, în miezul săptămânii şi în miezul zilei. Fondul sonor se schimbă la plaja amenajată, Cochilia. Arată ca o plajă de la Vamă, ba chiar mai dichisită. O pernă mare costă 30 de lei, sub umbreluţa de stuf. E posibil să fie alte tarife în weekend, aşa se plângeau unii în comentariile de pe pagina de Facebook a plajei. Eu am fost miercuri, aşa că nu am habar care e treaba cu Plaja Tuzla în weekend.
În concluzie
Treaba cu plaja Tuzla e că nu e nici sălbatică, nici virgină. Nu e nici spectaculoasă ca Vadu sau Corbu. Este în schimb accesibilă, iar acesta e un mare, plus. Apa are o culoare frumoasă, dar e posibil să prinzi chiar aglomeraţie în weekend. La Cochilia cică se fac rezervări. Ceea ce are sens, e un loc destul de mic.
Bonus
O plimbare pe faleza asfaltată, dincolo de far, e o adevărată plăcere.
Dacă se poate, mai pe seară, să fie răcoare. E de fapt partea care mie mi-a plăcut cel mai mult.
Utila recenzia, dar cum sa spui ca nu îți rupi mașina, in special pe drumul acela pietruit sau in parcarea aia cu denivelări….
Riscul exista, aveti dreptate. Noi am mers foarte incet tocmai pentru ca avem o masina mica. E drept ca aveam si experienta cu Vadu, unde e mult mai rau 🙂