Auzeam pe cineva de curând spunând că dacă descoperi un loc frumos e mai bine să îl ţii doar pentru tine. Habar nu am câte locuri neştiute ai mai putea descoperi în România dar Vadu sigur nu e printre ele. Destul de mulţi români au vrut deja să vadă care e treaba cu plaja Vadu. I-au zis plajă virgină, sălbatică, etc. Vadu nu e nici una nici alta. E pur şi simplu…neamenajată, fără salvamar, şezlonguri, umbrele şi construcţii pe plajă. În rest, dacă mergi în weekend ai putea avea chiar un gust amar dacă tu cauţi o zonă aerisită şi liberă.

Recunosc, mie îmi place la Vadu, am mai scris aici despre locul ăsta. În vara lui 2020 am revenit aici după ani de turism normal, cu vacanţe şi city break-uri în străinătate. M-am gândit eu că o plajă izolată e cea mai bună idee pe vremuri grele, de pandemie. Ei, aş! În weekendul dinainte de a ajunge eu la Vadu fusese record de turişti: vreo 10 mii. Partea bună e că dacă mergi în timpul săptămânii e o plăcere şi poţi avea impresia că toată plaja e a ta.
Înainte de plecare
Înainte de a ajunge acolo, trebuie să ştii câteva lucruri. Vadu şi vecina ei, Corbu, fac parte din Rezervaţia Deltei. Ceea ce presupune o taxă şi reguli speciale. Permisul de intrare în Deltă se cumpără de aici şi nu e scump. Copiii, studenţii şi pensionarii nu au nevoie.

Mai e un aspect important: nu ai voie să campezi! Nu-ţi recomand asta, deşi mulţi o fac. Se dau şi amenzi, dar cei care se ocupă de rezervaţie nu îşi permit să trimită prea des oameni pe plajă să te ia la bani mărunţi. Aşa că turistii stau liniştiţi la cort, la rulotă şi se descurcă şi ei cum pot. Ca tot poporul, şi ei sunt pe categorii. Sunt cei care respectă natura şi melteni care aruncă peturi şi pungi în mare, mucuri de ţigară pe nisip şi alte tâmpenii. Înainte să îţi spun care-i treaba cu plaja Vadu trebuie să te avertizez că acest loc nu este pentru oricine. Dacă vrei cazare pe plajă şi condiţii ca de staţiune, sigur nu le vei găsi aici.
Chiar, care-i treaba cu plaja Vadu?
Vadu este un sat care face parte din comuna Corbu. Ajungi uşor acolo, pe autostradă iar apoi spre Năvodari. Ajungi destul de repede şi dacă stai la Mamaia sau Constanţa. Practic, Corbu şi Vadu beneficiază de o plajă mare, de câţiva kilometri buni. Unii spun ba că la Vadu e mai frumos, ba că la Corbu. Mă rog, chestiune de gusturi. Plaja e fix aceeaşi.

Un alt aspect comun este că plaja nu e în localitate, ci peste câmp, la câţiva kilometri distanţă. Practic, mergi din rău în mai rău: şosea, drum comunal şi apoi drum prin câmp. Ai două variante de a ajunge la plajă, ambele marcate de două cherhanale. Drumul din sat te duce pe lângă fostul combinat de prelucrare a metalelor rare, după care se bifurcă. Unul o ia spre cherhanaua Bosoancă şi faci cam 4 kilometri pe un drum ceva mai larg. Altul merge spre Vadul Pescarilor şi e cu vreo 2 kilometri şi jumătate mai lung, dar mai frumos. Este partea mai puţin aglomerată şi care mie îmi place mai mult.

Şi tot mergi prin câmp, pe un drum prin nisip mărginit de stufăriş sau tufe uscate. Frumos peisaj, altminteri, dar să îl faci pe caniculă nu e deloc plăcut. Nu ai taxiuri, nu poţi merge pe jos, ceea ce te face să depinzi de maşină. Noi ne-am descurcat cu micuţa Toyota Yaris, deci nu e chiar aşa de greu. În weekend însă drumul spre plajă se aglomerează. Dacă vine o maşină din sens opus singura soluţie este să te opreşti şi să urci cu o roată pe câmp. Dacă vine vreun meltean care îţi dă flash-uri că mergi prea încet, te descurci cum poţi. Nouă ni s-a întâmplat, poate voia omul să ne simţim ca acasă în Bucureşti chiar şi în pustietate.
Cum e plaja Vadu
Am fost cam peste tot pe litoral şi pot să zic că plaja de la Vadu e cea mai interesantă. Îmi place şi la Sulina, dar nisipul de la Vadu arată diferit: foarte fin, deschis la culoare şi cumva sidefat. De la metalele rare, deh, nu întâmplător a făcut Nea Nicu ditamai combinatul acolo. Există şi o porţiune cu stânci în zona cherhanalei Bosoancă.

Intrarea în mare e lină, potrivită şi pentru copii. Plaja e lată, mărginită de tufe mici şi vegetaţie specifică. Nu sunt copaci, nu ai umbră şi, evident, te prăjeşti la soare în lipsa unei umbrele. Ai nevoie aşadar de o umbrelă trainică, de rogojini sau prosoape. Unii vin cu şezlonguri, ladă frigorifică şi alte alea.

Dacă nu vrei să cari mâncare şi băutură după tine, poţi mânca la cherhanalele de lângă plajă, Bosoancă sau Vadu Pescarilor. Tot acolo găseşti şi toalete. Despre locurile în care poţi mânca, citeşte mai jos.
Unde te cazezi, unde mănânci
Am ajuns la nevoile de bază, deci. Sigur nu vei face foamea la Vadu, dar trebuie să ştii că preţurile sunt medii… spre mari. Depinde şi ce îţi place, evident. Ai trei cherhanale, una chiar la ieşirea din Vadu, aproape de combinat, la începutul drumului spre plajă. Prima se numeşte Moessia, arată foarte bine, e mare şi se mănâncă bine. Poţi să te cazezi în Vadu şi să mănânci aici. Despre cele două cherhanale de pe plajă ţi-am spus deja, mie îmi place la Vadu Pescarilor. Mâncarea e bună şi ai mai multe terase sub un singur acoperiş. E aglomerat în weekend, dar îţi spuneam deja că îţi recomand ferm să eviţi sfârşitul săptămânii. Nu ştiu cum se mănâncă la Bosoancă, dar am auzit că nu e rău nici acolo.

Mai ai şi vreo două magazine săteşti, unde găseşti cam tot ce îţi trebuie, inclusiv fructe şi legume. Poţi să şi găteşti dacă vrei sau poţi să îţi faci aprovizionarea de la Năvodari şi să te bazezi pe frigiderul de la cazare.
Iar cazare găseşti la particulari. Am văzut oferte şi pe Booking şi la faţa locului. Poţi să te cazezi la Corbu sau poţi să stai la Năvodari şi să vii cu maşina. E foarte complicat dacă nu ai maşină, a propos. Un prieten a făcut o încercare, a găsit nişte microbuze care merg la Vadu şi Corbu, dar este o adevărată provocare să afli la ce ore pleacă, unde e staţia lor. Deh, Romania.

În concluzie, dacă îţi plac locurile izolate, vrei o plajă încăpătoare şi nu eşti foarte pretenţios, Vadu e pentru tine. Nu cred că vom vedea în curând vreo dezvoltare turistică amplă în zonă şi nici un drum asfaltat. Şi asta pentru că cele două plaje, Vadu şi Corbu, fac parte din Rezervaţia Deltei. Asta are şi avantaje şi dezavantaje. Partea bună e că deocamdată zona Corbu-Vadu nu a ajuns ca plaja Tuzla, o struţocămilă hipstereasco-cocălărească pe care turismul de masă a reuşit să o strice cu succes. Aici ne mai lasă puţin.
Pingback:Turism ca la mă-sa acasă Travel - Irina Petraru