Dragi tovarăşi, începe filmul serii: Ce aş fi făcut în comunism. Nu e un film color, ci unul alb negru, ca şi amintirile mele de atunci. Scenariul meu arată aşa:

Mă trezesc la 6. E întuneric şi un frig cumplit. Trezesc apoi şi copilul, scârbit ca de obicei de gândul că iar trebuie să meargă la şcoală. Ca şi mine, a dormit cu şosete groase, pijamale chinezeşti groase, de finet, puse peste cămaşa de corp, din bumbac gros. Azi are serbare şi iar trebuie să recite poezii patriotice. Nici nu ştiu dacă să mă bucur că îmi moşteneşte talentul. Ca şi el, am fost elev recitator. Eram dusă ca o paiaţă pe la toate evenimentele, spre lauda tovarăşului prim secretar. De azi începe vacanţa de iarnă iar Dănuţ trebuie să recite la serbare o poezie despre Epoca de Aur. Mai precis, despre cum tovarăşul Nicolae Ceauşescu le aduce prosperitate românilor, cam ca Moş Gerilă, aşa.

Mă duc în bucătărie, aprind aragazul, măcar să se facă mai cald în casă. Mă uit pe geam, dar ochiul răzbeşte greu prin ceaţă, dincolo de blocurile noi din zona Griviţa, oraşul Botoşani. Mă aşteaptă o zi lungă: repetiţii pentru Cântarea României în sala mare şi îngheţată a teatrului, stat la o coadă de câteva ore la singurul Peco din Botoşani, apoi fuga la Cerasela, prietena mea gestionară, să iau „pe sub mână” adidaşi bulgăreşti pentru Dănuţ. O mică avere. Gata, stop joc. Ce aş fi făcut în comunism? Clar aş fi fost tovarăşa Irina Petraru, actriţă la teatrul Mihai Eminescu din Botoşani. Mă ia cu frig scenariul ăsta.

Amintiri din Epoca de Aur

Scenariul de mai sus e unul foarte plauzibil. Ştiu clar ce aş fi făcut în comunism, dacă nu ar fi intervenit evenimentele din 1989. Chiar am fost un copil dus pe la evenimente patriotice să recite poezii despre tovarăşul. Şi chiar îmi plăcea, spre deosebire de Dănuţ, copilul meu ipotetic din filmul de mai sus. Primeam portocale şi dulciuri, stăteam cu vedetele teatrului. Norocul meu a fost că părinţii mei au făcut tot ce au putut ca eu să nu simt lipsurile. Eu îi dădem înainte cu recitatul şi toată lumea era convinsă că teatrul Mihai Eminescu va fi următorul meu loc de muncă. Oricât de lină ar fi fost copilăria mea timpurie şi chiar dacă nu am prins o bucată mare din comunism, amintirile din Epoca de Aur mă vor bântui toată viaţa.

Frigul din comunism

E cea mai pregnantă dintre amintirile din Epoca de Aur. Lumea se chinuia să facă prin orice mijloace puţină căldură. Ce aş fi făcut în comunism? Aş fi montat o sobă sau aş fi folosit radiatoare antice, fierătanii sinistre, cu tot cu riscul de incendiu. Ba chiar am avut şi noi un incendiu în casă după ce am adormit cu radiatorul aprins.

Era frig peste tot. Acasă, la şcoală, la grădiniţă, la muncă, oriunde. Erau zile în care stăteai cu mănuşi şi căciulă în interior. Şi odioşii pantaloni tricotaţi, din PNA, purtaţi pe sub haine. Era aşa de frig, de parcă nu aş fi prins nicio vară în anii aceia întunecaţi.

Întunericul din comunism

În Epoca de Aur frigul şi întunericul au mers mână în mână, nu-i aşa? Parcă am fi trăit o veşnică iarnă islandeză. Câteva ore de lumină, un ocean de negură şi frig. Se lua lumina des. Se lua gazul des. Iar dacă era, nu avea presiune. Rareori era apă caldă. Ce aş mai fi făcut în comunism? Aş fi strâns bani pentru un boiler, era scump al naibii. Lumina, în schimb, nu puteai să o cumperi. Mă trezeam pe întuneric, mergeam pe întuneric la şcoală, ne întorceam pe întuneric acasă.

Am avut noroc

Chiar am avut. Ştiu ce aş fi făcut în comunism şi nu îmi place. Oricât de întunecate (la propriu) ar fi amintirile mele din Epoca de Aur, am avut noroc de părinţi şi bunici care au încercat să mă ferească de lipsuri, făcând sacrificii pentru asta. Am avut noroc că ai mei nu au avut probleme cu Miliţia, o forţă demonică pe care mi-o imaginam ca pe o pasăre uriaşă care ţi-i ia pe cei dragi în prag de noapte.

Nu am fost bătută de părinţi şi profesori, deşi am făcut parte, statistic vorbind, din generaţia sac de box. Am fost înconjurată cu dragoste de bunici de poveste. Şi, mai ales, am avut norocul că într-o zi de iarnă rece şi întunecată din 1989 soarta noastră s-a schimbat, ştergând scenariul unui film prost cu numele Ce aş fi făcut în comunism. Şi oricât de grei au fost şi anii 90, amintirile mele de atunci încep să se coloreze şi să apară lumina. Doar frigul mi-a rămas în oase, ca un avertisment sumbru.