Ştiu, e incomod subiectul. Ştiu, mai sunt răni de închis. Românii au moduri diferite de a se raporta la dictatorul care ne-a marcat istoria. Unora le creşte şi acum tensiunea numai când îi aud numele. Alţii îl regretă. Cei care au prins o bucată scurtă şi aproape nesemnificativă de comunism se amuză când văd obiecte din perioada copilăriei lor.

Şi mai sunt, bineînţeles, cei născuţi după 89, pentru care Ceauşescu pare mai degrabă personaj de film sau de benzi desenate. Ceea ce înseamnă că încet, încet rana se vindecă şi că vom putea, cumva, într-un viitor nu foarte îndepărtat, să facem pace cu istoria.

Un semn că rana se vindecă este inclusiv faptul că Ceauşescu poate fi văzut în prezent ca un eficient agent de turism. În mod ironic. Comunismul de anii 80 se vinde bine, vedem asta şi în Berlin.

E momentul potrivit?

Jurnalistul Gabriel Bejan a explorat deja nişa „Ceauşescu, agent de turism”. El este autorul unui reportaj foarte bun pentru Hotnews, Comunismul cool. „Au trecut deja 30 de ani de la căderea comunismului şi cred că ar trebui să privim trecutul un pic mai relaxat. Este o traumă, foarte mulţi oameni au suferit, a fost o revoluţie, au murit oameni. Dar comunismul face parte din viaţa noastră, din trecutul nostru recent,” spune el.

Deci îl scoatem pe Nea Nicu la export şi îl facem agent de promovare? De ce nu? „Turiştii vor experienţe. Ai vrea să guşti, să pipăi, să afli cum au trăit oamenii în România acum 30 de ani. Vrei să vezi poze de atunci, să vezi obiectele lor, să te plimbi cu maşinile lor.” Acest tip de turism există deja în alte ţări, de ce nu şi la noi? În fond, avem cu ce.

Am găsit patru proiecte interesante din Bucureşti care au reuşit într-un mod creativ să-l trasforme pe Ceauşescu în agent de turism.

Ferestroika

Adică un apartament comunist din cartierul muncitoresc Militari, una din realizările imobiliare ale lui Nea Nicu. Raluca Jianu este iniţiatorul proiectului. Apartamentul este al bunicilor, Raluca şi fratele ei au crescut aici iar obiectele lor sunt peste tot.

De proiect se ocupă acum Raluca Jianu şi Alexandru Groza, istoric şi cercetător, tobă de carte şi expert în propagandă.

„Ferestroika este un proiect muzeal, un apartament tematic care reconstituie viaţa unei familii din ultima decadă a Epocii de Aur. Ne-am propus să dezvoltăm acest concept de experienţă comunistă interactivă.” , spune Raluca Jianu. De ce comunism? „Pentru că este un subiect de interes pentru vizitatorii străini. Este un subiect exotic în special pentru cei care nu au interacţionat în niciun fel cu acest regim. Exista această oportunitate prea puţin explorată la noi. Aşa că ne-am gîndit să folosim trecutul într-un mod constructiv.”

Şi Alexandru spune că reacţiile sunt de două feluri: cele ale străinilor şi cel ale românilor. „Străinii vor să afle, punând întrebări punctuale. Îi interesează un anume obiect, vor să descopere mai mult despre istoria acelui obiect contextualizat în capsula timpului de la Ferestroika. Turiştii români vin cu o experienţă anterioară indiferent dacă au fost educaţi, au trăit sau au auzit poveşti din comunism.

„Pur şi simplu se creează anumite conexiuni bazate pe ceea ce văd, pe ceea ce au auzit. Şi atunci comunicarea către ei nu mai este relaţia dintre ghid şi turist. Practic este o conversaţie pe care am vrea să o deschidem şi în zona turiştilor străini. Dar ei sunt mai degrabă dornici să afle cât mai mult, pe când turiştii români vor mai degrabă să povestească.”

„În general, reacţia este de surprindere şi feed backul a fost în mare parte plăcut„, povesteşte istoricul.

Apartamentul este aşadar un soi de capsulă a timpului. Au inclusiv televizor Diamant alb negru, cămară cu murături, nechezol, Pepsi, sifon, almanahuri, ziare şi alte obiecte originale.

Raluca şi Alex fac tururi în apartament la cerere. În plus, apartamentul poate fi închiriat pe Air Bnb pentru o experienţă comunistă hardcore. Vecinii, care o ştiu pe Raluca de mică, dau şi ei o mână de ajutor. Fac o salată boeuf, clătite. Pentru oaspeţii care vor să experimenteze un tur complet, cu tot felul de senzaţii. Ca pe vremuri, cald, uman, natural.

Red Patrol

Ei, aici e vorba de maşini. Nu orice maşini, ci Dacia. Şerban Cornaciu s-a gândit că Ceauşescu poate fi un eficient agent de turism pentru că locuri din Bucureşti care au legătură cu el fac parte din turul de aproximativ 30 de kilometri pe care îl propune turiştilor.

Turul cuprinde şi Centrul civic construit pe vremea tovarăşului, între 1983 şi 1989. Punctul final este Casa Presei Libere, cunoscută pe atunci precum Casa Scânteii, o clădire fanion a arhitecturii sovietice. Turiştii au astfel ocazia să vadă pe traseu şi oraşul vechi dar şi simbolurile epocii comuniste. Vezi, nici nu s-ar fi gândit Ceauşescu la palma asta pe care i-o va da istoria într-un mod creativ.

„E un curent natural de recuperare a istoriei recente a României. După căderea regimului comunist românii s-au străduit să ascundă urmele cicatricilor comunismului. O mare parte din tezaurul istoric sau cultural al României a fost distrus. Acum există un curent foarte puternic de a reconsidera perioada respectivă prin perspectiva vieţilor oamenilor. Acest tezaur cultural şi istoric începe să fie recuperabil.„

E vorba aşadar de poveştile oamenilor, ţesute cu cele ale oraşului. Capitala a fost unul din oraşele care au suferit cel mai mult. Şi oricum, spune Şerban Cornaciu, „Bucureştiul rămăsese ultima capitală din fostele ţări comuniste care nu avea un astfel de tur. Avem multe de povestit, multe de arătat.” Şi tocmai, Red Patrol îţi arată oraşul şi îţi spune povestea lui. Şi a propos de rănile neînchise, una din cele mai urâte a fost provocată de cruntele demolări. Case dărâmate, vieţi distruse.

„Să nu uităm că Bucureştiul este oraşul care a fost demolat pe timp de pace în proporţie de 25% şi reconstruit într-o manieră nord coreeană. Sunt lucruri pe care mulţi dintre turiştii străini care vin din străinătate în Bucureşti doresc să le cunoască şi să le înţeleagă. Ce s-a întâmplat aici şi cum au trăit românii în acea perioadă.” Maşina spune povestea oraşului, asta a fost ideea lui Şerban Cornaciu. „Noi povestim despre acea perioadă a comunismului românesc prin perspectiva oamenilor care au utilizat acea maşină, care au trăit în acest oraş, povestind despre vieţile pe care le-au avut, despre copiii pe care i-au crescut şi maşinile pe care le-au condus.”

Ca şi Ferestroika, şi cei de la Red Patrol au şi clienţi români, iar diferenţa de poziţionare e asemănătoare. Tocmai de aceea şi-au adaptat oferta. „Avem un public care îşi doreşte să retrăiască nostalgia copilăriei şi să conducă o Dacia aşa cum avea tatăl sau bunicul. Cumva să retrăiască acele clipe minunate ale copilăriei, să-şi amintească de călătoriile cu părinţii sau cu bunicii. Dacia noastră 1300, fabricată din 1968 şi până în 2004 este cea care a ţinut românii împreună o perioadă foarte lungă de timp. Este un povestitor perfect al unei perioade din istoria recentă a românilor”.

Muzeul Jucăriilor

Aici a fost vorba de o mare pasiune de colecţionari şi poate mai puţin de imaginea lui Ceauşescu drept agent de turism.

Inginerul Cristian Dumitru şi fratele său au strâns în jur de 15 mii de jucării. Se ocupă cu asta din anii 80 şi se chinuie de ani de zile să obţină un spaţiu pentru o expoziţie permanentă. Au reuşit abia anul acesta, când Muzeul de Istorie din Bucureşti le-a oferit un astfel de loc.

Împreună cu fratele lui, Cristian Dumitru face turul oraşelor, peste tot pe unde sunt invitaţi să expună. Au aşa de multe jucării că au trebuit chiar să închirieze un spaţiu special, că doar nu încăpeau în casă. La muzeu sunt cam 1000 de jucării, unele rare, de început de secol 20.

Fraţii Dumitru au cumpărat, au primit donaţii, au bătut târgurile, consignaţiile şi podurile caselor vechi.

Cât despre vizitatorii de la muzeu, aceştia sunt, ca şi în cazurile de mai sus, de două feluri. În timpul săptămânii sunt copii veniţi cu şcoala sau grădiniţa, iar în weekend vin cu părinţii. Care nu au nevoie de ghid, ei îşi amintesc fiecare jucărie şi se bucură de ocazia de a le arăta copiilor. Şi de a le povesti cum era. Adică cel mare se reîntâlneşte cu cel mic de acum mai bine de 30 de ani.

Păpuşile Arădeanca, de exemplu, ţinute pe post de bibelouri de zeci de ani, pieptănate şi îmbrăcate cu hăinuţele mici ale nepoatelor sau fiicelor nu mai au acum priză la cei mici. Dar adulţii se bucură mult când le revăd acum la muzeu.

Cum e vorba de jucării, toţi cei veniţi aici se bucură sau se înduioşează, nu vezi reacţii negative.

Străinii au surprize şi mai mari însă. Cristian Dumitru povesteşte amuzat că a văzut cehi, nemţi sau unguri miraţi să îşi revadă jucăriile copilăriei lor. O grămadă de maşinuţe, păpuşi, ursuleţi, erau aduse din ţările „pretine”, cum le zicea Nea Nicu. Ba chiar au apărut şi nişte japonezi odată care au recunoscut jucăriile vechi din ţara lor. Erau mai rare, ce-i drept. Cele mai multe erau tot chinezeşti.

Din Muzeul Jucărilor nu putea lipsi păpuşi simbol ale peroadei: Nadia Comăneci şi Răţoiul Donald, Ştrengarii şi Mobutu. Acesta a fost inspirat de dictatorul african Mobutu Sese Seko, prieten bun cu tovarăşul.

Şi cum am ajuns la Muzeul de Istorie, Cristian Dumitru a ţinut să îmi arate şi expoziţia „1989-30 de ani după…” Şi bine a făcut.

Pe lângă tablouri cu Nea Nicu şi nefasta lui nevastă, şi cei de la Muzeul Jucăriilor au avut o contribuţie: câteva obiecte specifice din casa românilor pe vremea comunismului: radiator, papuci de casă şi alte chestii trebuincioase.

Sunt şi câteva obiecte sinistre de-a dreptul, cum ar fi mandatele de arestare pentru cetăţeni care uneltiseră împotriva statului.

După ce te amuzi să revezi jucăriile, aceste imagini sunt cele prin care răul te loveşte în faţă. Evident, dacă ştii ce au însemnat aceste acte şi ce suferinţă era dincolo de ele.

Casa lui Ceauşescu din Primăverii

Dacă muzeele de stat arată mai sărăcuţ în ciuda entuziasmului angajaţilor de acolo, casa din Primăverii ţine de RAPPS. Şi asta se vede. Au rămas cu mobila aurită, obiectele de artă, păunii şi cinematograful.

Casa are un director nou care a avut şi ideea de a deschide spaţiul pentru evenimente, lansări, expoziţii. Cinematograful va fi folosit din nou pentru a difuza un film despre Ceauşescu în care vor apărea imagini nevăzute până acum. Casa din Primăverii este cel mai bun exemplu despre cum poate fi Ceauşescu agent de turism. Şi încă unul super eficient. Vin mulţi turişti străini iar flyere cu acest obiectiv se găsesc în lounge-ul de la Otopeni.

Roxana Iliescu, ghid în casa Ceauşescu mă lămureşte: „Cam 60% sunt străini. Reacţiile sunt pozitive, oamenii sunt încântaţi oricare a fi sentimentele faţă de Ceauşescu.” Evident, una din întrebările recurente face referire la robinetele de aur din baie. Care de fapt sunt doar placate, spune Roxana Iliescu. Deh, mituri urbane.

Ce e amuzant însă e că Palatul Primăverii, fiind luxos şi bine întreţinut, este acum scena multor evenimente pur capitaliste. Plus o lansare Bentley. Vedeţi, tovarăşi? Se schimbă vremurile.

Ce ne facem cu urmele comunismului

Poate că nu vom scăpa uşor de urmări. Poate că simpla alăturare virtuală dintre Ceauşescu şi un ghid de turism le va da frisoane românilor care au suferit în acea perioadă. Istoria are însă ironia ei. După ce s-a folosit în mod tiranic de ţară, Ceauşescu a ajuns acum în mod ironic agentul ei de turism, ca Dracula. Înainte de a pune cap la cap cele 4 poveşti din acest articol am rămas în minte cu imaginea unui tată venit cu cei doi băieţei la Muzeul de Istorie. Le-a arătat jucăriile copilăriei lui apoi i-a dus la expoziţia despre comunism.

Aşa e. Nimic nu e veşnic. Nici măcar răul şi ura. Tot cu amintirile frumoase rămâi.