Ceva bizar s-a întâmplat în România. Deşi la începutul secolului 20 am avut parte de o creştere incredibilă din toate punctele de vedere, am reuşit să distrugem o mare parte din patrimoniul pe care l-am avut. Ce nu a fost distrus în cutremure sau la bombardamente a fost distrus de Nea Nicu şi de nenumăraţii tâmpiţi din anii 90 care au preluat clădiri istorice şi le-au pus termopane, leduri şi balustrade de inox. S-a recuperat greu şi nu întotodeauna banii şi bunele intenţii au fost de ajuns. Sunt restaurări în faţa cărora te apucă durerea de cap. Sunt şi exemple fericite, cum ar fi renovarea centrului din Oradea (mai multe afli aici) şi, foarte recent, hotelul Marmorosch din Bucureşti, deschis în 2021 după o muncă de peste 3 ani. Şi a ieşit bine de tot ce au făcut oamenii ăştia.

Foarte scurt istoric

Nu vreau să te plictisesc, dar trebuie să îţi spun că hotelul Marmorosch din centrul vechi al Bucureştiului a fost iniţial banca Marmorosch Blank. Corpul vechi a fost proiectat de arhitectul Petre Antonescu în stil neo românesc şi dat în folosinţă în 1923.

Marmorosch Blank a fost cea mai importantă bancă din perioada interbelică. A avut filiale în Paris, Istanbul, New York şi Viena. Poate îţi aminteşti că a fost pomenită şi în Moromeţii. Dar şi căderea ei a fost una spectaculoasă şi, se pare, învelită în mister, aşa cum am aflat din acest articol. O poveste demnă de un film.

Banca a dat faliment în 1931 în urma crizei mondiale, a fost preluată ulterior de BNR dar chiar şi aşa lichidarea a venit în 1948. În mod incredibil, somptuoasa clădire a fost cumpărată cu aproape 1 milion de dolari de BRD şi transformată în sediu central în 2004. Astfel, pe lângă imobilul istoric a apărut şi un sediu modern al BRD, o monstruozitate de inox şi sticlă (obsesiile noastre din anii 90).

Ulterior, grupul lituanian Apex Alliance Hotel Management a preluat clădirea veche de 100 de ani şi a restaurat-o cu bani mulţi şi arhitecţi pricepuţi. Adrian Soare este omul care s-a ocupat de proiect iar acum hotelul Marmorosch face parte din divizia Autograph a reţelei Marriott. A, iar paleaşca de sticlă a BRD-ului a dispărut, evident.

Am avut ocazia să îl cunosc pe Adrian Soare în cadrul proiectului Cronicari Digitali. Şi da, vizita a fost un regal şi o ocazie să văd inclusiv o zonă care nu este accesibilă deocamdată publicului din cauza pandemiei. Dar mai multe, în continuare.

De ce este hotelul Marmorosch „mai cu moţ”

Spuneam ceva mai devreme despre paradoxurile româneşti. Ai un tezaur şi îl distrugi cu nea Dorel care îşi bate joc de banii tăi şi de istorie. Sunt hoteluri de lux care arată ca şi cum treaba a fost făcută de mântuială. Să luăm materiale mai ieftine dar să le facem să pară de lux. În fine, ai prins ideea. Ei, hotelul Marmorosch nu este în categoria asta.

S-a făcut totul ca la carte. Respectăm istoria, plătim cât trebuie şi îi luăm pe cei mai buni. Nu s-au zgârcit şi asta SE VEDE. Hotelul Marmorosch arată ca un hotel de 5 stele la nivel internaţional. Nu e nimic în plus sau în minus. Adrian Soare povesteşte că s-a bazat pe două coordonate: consolidare şi confort. Hotelurile din divizia Autograph a reţelei Marriott sunt cele „mai altfel”, mai cu moţ. Cele pentru care nu primeşti un tipar. Poţi fi mai creativ, ceea ce se vede poate cel mai bine în cazul barului din seif, despre care îţi voi povesti imediat.

Prima oprire după ce ai intrat în hotel este barul, fosta sala principală a băncii în care se aflau ghişeele.

Următoarea oprire, etajul 1, unde se aflau birourile conducerii în perioada interbelică. O mare atenţie în restaurare i s-a acordat splendidei fresce semnate de Cecilia Cuţescu Storck.

E drept, văzusem anterior şi zona camerelor. Iar priveliştea…făcea şi ea toţi banii.

Cireaşa de pe tort

Pentru unii maşinile de epocă din faţă sunt cireaşa de pe tort. Pentru mine surpriza a fost barul din seif. Cum vizita noastră a picat în plină pandemie, acesta nu era deschis pentru clienţi. Auzisem însă de el şi de faptul că au fost păstrate intacte uşa seifului, cutiile de valori, scara alambicată de metal, mozaicul, tot.

Eşti înconjurat de peste 3000 de casete de valori. Peste 3000 de vieţi, planuri şi speranţe în cutiuţe. Multe din aceste planuri s-au năruit la falimentul din 1931 al băncii.

Evident, sunt subiectivă. Poate unii mă vor contrazice şi vor spune că hotelul Marmorosch nu e cel mai frumos din Bucureşti. În fine, detalii. Pentru mine însă faptul că o clădire istorică de referinţă renaşte după ani şi ani de bătaie de joc la adresa patrimoniului e un semn că suntem pe calea cea bună.