Destinaţii inedite din România
ian. 19, 2022
Posted by: Editor

Chiar ne trebuie certificat verde?

La mai bine de 2 ani de la începutul pandemiei, sunt semne că am fi aproape de finalul acestui vis urât. Primăvara lui 2022 pare a fi un punct de răscruce, cu două tendinţe contradictorii. Sunt ţări care impun vaccinare obligatorie şi dau amenzi pentru antivaccinişti şi altele care deja ridică din restricţii, cum ar fi Marea Britanie.

Sigur, contează de la caz la caz şi situaţia politică din fiecare ţară. Dar, per total vedem că Austria, Italia şi Grecia impun măsuri foarte dure în timp ce altele (printre care şi România) se lasă şi ele duse de val şi aşteptă să vadă ce mai zic şi alţii. Probabil vara lui 2022 şi evoluţia Omicron vor fi hotărâtoare. Ori o lăsăm mai moale ori mergem pe restricţii, amenzi şi nemulţumiri. Nu e de neglijat nici neîncrederea crescută în guvernele democratice ale lumii din cauza măsurilor luate în pandemie, aşa cum arată un sondaj amplu citat de Reuters.

Israelul şi Marea Britanie renunţă la certificatul verde

Anunţul a fost făcut în aceeaşi săptămână. În cazul englezilor putem pune decizia pe seama situaţiei complicate în care se află Boris Johnson, dar opinia ministrului finanţelor din Israel este suprinzătoare. „Certificatul verde nu are logică din punct de vedere medical şi epidemiologic.” (articolul integral aici) Declaraţia lui Avigdor Liberman a venit într-o zi cu număr record de infectări de Covid. În paralel, însă, guvernul va încuraja testarea masivă şi vaccinarea. În Israel se face deja doza 4 de vaccin, să nu uităm.

Şi Suedia a făcut un anunţ surprinzător, în ciuda numărului record de infectări. „Călătorii nu mai sunt consideraţi ca fiind factorul principal de răspândire a varianei Omicron”, a anunţat guvernul. În plus, testele nu mai sunt obligatorii la intrarea în ţară.

Ce se va întâmpla de la 1 februarie

Din februarie certificatul verde va avea o valabilitate redusă de la un an la 9 luni. Adică dacă ai maximum 9 luni de la doza a doua de vaccin va trebui să faci şi boosterul ca să te bucuri în contunuare de statutul de vaccinat şi certificat verde. Italia s-a grăbit deja să anunţe că la ei certificatul va fi de 6 luni, nu de 9.

Până acum nu se ştie cum va fi noul certificat valabil în UE şi luat în considerare şi în alte ţări dn afara UE sau a Europei. Şi mai ales ce vom face după 9 luni de la doza 3. Continuăm în acelaşi ritm sau nu?

Nu ştim ce va face nici România, unde avem 40 şi ceva la sută vaccinaţi, din care puţini cu doza 3. Intrarea în vigoare de la 1 februarie a noului certificat verde ar putea să îi lase pe mulţi vaccinaţi pe dinafară. Oricum, la noi certificatul verde pare a avea greutate mai mult în cazul călătoriilor, de vreme ce în ţară el s-a dovedit un fiasco. Unii îl cer, alţii nu. Şi apoi ai noştri par să îşi spună „dacă a mers până acum, la ce ar fi bun să mai insistăm cu certificatul ăsta?” Şi aşa nu toată lumea călătoreşte. Că în interiorul graniţelor se ştie, ne descurcăm noi cumva. Oameni suntem.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.