Cei mai mulţi dintre noi ne planificăm călătoriile ţinând cont de vreme. E firesc, vremea chiar poate face diferenţa şi îţi poate strica planurile. Ei bine, Lisabona este o excepţie.

Aş merge la Lisabona oricând. Am fost în iulie şi în decembrie, la extreme.

Vara am prins o vreme perfectă de plimbare, iar în decembrie am avut parte de o zi cu 18 grade şi de altele cu vreo 16, în timp ce acasă era urât şi frig. Poate am avut eu noroc, unii îţi recomandă să eviţi lunile noiembrie, decembrie şi ianuarie din cauza ploilor. Dar, mă rog, eu aş merge la Lisabona oricând, pentru că este oraşul meu preferat.

Lisabona e un oraş cu de toate

Lisabona chiar e un oraş cu de toate şi în care poţi veni oricând, dar dacă vrei diversitate, de aici poţi pleca spre alte zone turistice, interesante mai ales în sezonul cald. Dar dacă vrei o plajă mai aproape? Ai oceanul la o aruncătură de băţ, cu trenul.

Dacă vrei să rămâi în Lisabona, oraşul cu de toate, ai o grămadă de făcut. Vrei cultură, istorie şi arhitectură? Ai muzee, cartiere vechi cum e Alfama şi superba Mănăstire a Ieronimilor din cartierul Belem.

Vrei antren şi destrăbălare? Ai tavernele şi barurile din Barrio Alto. Adaugă la toate acestea o populaţie de oameni simpatici, calzi şi primitori.

Transportul în Lisabona

În Lisabona te poţi descurca oricând foarte uşor cu mijloacele de transport în comun. În primul rând, ai metrou de la aeroport. Şi tot de la aeroport poţi cumpăra un Lisbon Card, cu care poţi călători gratis inclusiv cu tramvaiul de epocă şi cu trenul către Cascais şi Estoril. Ai de asemenea intrare gratis la majoritatea muzeelor, ceea ce te va face să economiseşti şi bani. Transportul în Lisabona se poate face uşor şi cu un card Viva Viagem, valabil în toată ţara.

Recomandările mele sunt valabile indiferent de sezon, iar ultima este o descoperire întâmplătoare, despre care nu vei citi în ghiduri.

Panteonul şi târgul Feira da Ladra

Sunt în acelaşi loc, în cartierul Alfama, practic, unul lângă altul. Târgul Feira da Ladra e o tradiţie în Lisabona se ţine marţi şi duminică. Găseşi de toate aici, e foarte pitoresc şi colorat.

Dacă nu îţi plac târgurile, poţi trece direct la Panteon. Locul are un aer aparte. este înmormântată Amalia Rodrigues, cea mai mare cântăreaţă de Fado din toate timpurile. Ecoul din sala imensă a Panteonului şi vocea ei hipnotizează. E o atmosferă pe care eu nu am mai întîlnit-o nicăieri, mi-e şi greu să o exprim. Aş numi-o un amestec de mister, tristeţe şi bizar în acelaşi timp. Adaugă la vocea Amaliei în decorul Panteonului şi panorama de pe acoperiş.

Ai foarte multe locuri în Lisabona de unde poţi vedea o panoramă frumoasă gratis. Cred că din faza de construcţie s-a luat în calcul acest aspect. Aşa cum ar fi următoarea oprire:

MAAT, Muzeul de Artă, Arhitectură şi Tehnologie

O clădire futuristă, un loc de plimbare superb pe faleză, MAAT este unul dintre cele mai fotografiate obiective în Lisabona, ba chiar am aflat că e cel mai “instagramabil” loc din oraş. Aşa cum era firesc, muzeul are şi o panoramă splendidă şi…gratuită.

Estoril

Pentru Carol al 2 lea al României a fost locul de exil. Nu a fost singurul refugiat cu sânge albastru care a ajuns aici. Au mai fost Umberto al Italiei, Don Juan de Bourbon, Henri de Orleans şi alţii. Staţiunea are un aer princiar şi în 2019 dar şi o plajă superbă.

La Estoril se ajunge foarte uşor: cu trenul din staţia Cais do Sodre din Lisabona. Ultima oprire este Cascais, penultima Estoril. Surpriza vine când cobori din tren, treci printr-un mic pasaj şi te afunzi direct în nisip.

Plaja este imensă, cât vezi cu ochii, cu stânci din loc în loc. Staţiunea îţi inspiră prosperitate şi relaxare, fără să aibă însă nimic ţipător.

Cascais

Este ultima oprire a trenului, imediat după Estoril, cu care împarte plaja. Recunosc, Cascais este unul din locurile în care m-am simţit cel mai bine în vizitele mele la Lisabona. Dacă împarte cu Estoril o bucată generoasă de litoral, în Cascais ai o suprafaţă destul de mică în care să faci plajă. Faleza e stâncoasă, iar spre ieşirea din Cascais este vestita Boca da Inferno, o formaţiune stâncoasă spectaculoasă.

Şi apropos, dacă vrei să te pozezi de pe stânci într-o zi în care oceanul e mai agitat, rişti să te lovească un val taman acolo sus. Am prins chiar eu un cuplu care a făcut un duş rece neaşteptat. Plus că au rămas şi fără poză, că apa le-a distrus telefonul.

Tot pe faleză vei găsi farul din Cascais, unul din simbolurile locului. Dacă urci în el, poţi fotografia panorama staţiunii şi castelul din parc.

Sintra şi Cabo da Roca

Dacă tot ai ajuns în Lisabona, merită să îţi rezervi o zi şi pentru Sintra, staţiunea de la cîteva zeci de kilometri. A fost făcută celebră de Byron în 1809. În zilele noastre Sintra e un loc turistic dar şi o zonă de case scumpe, cu grădini imense şi elaborate.

La Sintra se poate ajunge cu trenul din staşia Rossio, dar poţi închiria şi o maşină, cu care să mergi la castelele Pena şi Quinta de Regaleira, la Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei şi apoi să cobori pe coastă, către plajele imense de la ocean.

Nici nu mai ai nevoie de artificii, natura e de ajuns. Poţi însă profita în mod creativ de natură, dacă ai şi ajutorul unui architect ca Charles Correa.

Champalimaud Centre for the Unknown

Este un loc în care am ajuns din întâmplare. Centrul de cercetare Champalimaud este în cartierul Belem al Lisabonei şi marchează capătul falezei. Mai precis, este în dreapta celebrului Torre de Belem şi îl poţi chiar vedea din vîrful turnului. Pe lângă numele atrăgător, spaţiul extern al centrului Champalimaud poate fi vizitat fără oprelişti, pentru că, evident, localnicii se mândresc cu  el. 

Champalimaud Centre for The Unknown a fost inaugurat în 2010 chiar de preşedintele de atunci al Portugaliei. Odată ajuns acolo nu vei da peste niciun bodyguard burtos şi băgăcios care să te întrebe pe cine cauţi sau care să îţi interzică să faci poze, nici peste vreun angajat suspicios care să se uite urât la tine în timp ce iese la ţigară. Dimpotrivă, eu chiar aşa am aflat unde sunt: de la doi tineri cercetători ieşiţi tocmai la ţigară, cărora li s-a luminat faţa când le-am declarat sincer că îi invidiez pentru o astfel de privelişte.

Clădirea este opera unui arhitect celebru, Charles Correa. Partea cea mai interesantă este esplanada cu micul bazin în care se reflectă cel mai frumos apus al călătoriei tale în Lisabona. 

Pentru mine cel puţin aşa a fost. Şi uite aşa îţi vei dori mult de tot să te întorci. Pentru că Lisabona nu are nevoie de un sezon anume ca să-ţi intre în inimă.