M-am ferit de el 2 ani de zile dar tot ne-am întâlnit. Ca un vecin băgăcios și enervant pe care îl tot eviți dar la un moment dat tot dați nas în nas în holul blocului. Ca mulți alții, habar nu am cum m-am infectat. În fine, nici nu mai contează. Asta e, am avut niște simptome de răceală, am făcut un test rapid acasă și a ieșit pozitiv. Am făcut apoi un test oficial la un laborator autorizat, a venit decizia de carantinare, am sunat doctorul de familie bla bla. Ce se face în cazurile astea.

Cum a fost la mine

La mine ziua în care m-am simțit mai rău a fost cea dinainte de a mă testa. Ce a rămas după ea a fost răgușeala. Și un soi de frică de ceea ce va urma. Dacă mă trezesc mâine mai rău decât azi? Am înțeles perfect de ce atât de mulți oameni au nevoie de suport psihologic după infecția cu Covid. Înțeleg ce înseamnă și acel „brain fog”, o senzație pe care o prietenă a definit-o perfect: simți că nu ești în capul tău.” Ei, fix așa e.

În rest, Doamne ajută, la mine cea mai rea zi cu Covid a fost lejeră față de cea în care am făcut rapelul la vaccin. Atunci m-am simțit ca dracu. Acum am încercat pur și simplu să îmi umplu timpul cu chestii cât de cât utile și m-am silit să nu zac prea mult pe canapea la tv sau pe Netflix. Și cu asta slavă Domnului că nu am ajuns la spital și sper să nu am nici sechele de vreun fel.

Ce e așa special la Covid

Odată trecută prin chestia asta, pot spune cu mâna pe inimă că nu pot trata acest virus cu indiferență. O bună prietenă s-a reinfectat după ce a trecut o dată și prin varianta Delta. Iar acum i-a fost mult mai rău. Ce vreau să spun este că ce îți spun alții despre experiența lor poate fi total irelevant pentru tine. O vorbă foarte inspirată e „nu există boli ci bolnavi”. Nu ai de unde să știi cum reacționezi. Da, simptomele seamănă de la un om la altul dar au extrem de multe nuanțe și descoperi atâtea chestii în zilele de izolare încât experiența nu are cum să nu te marcheze în vreun fel. La nivel psihic, fizic, emoțional. La unii poate fi chiar o revelație, cine știe?

Nici înainte de Covid nu credeam în tratamente standard și protocoale aplicate otova la toată lumea. În ziua în care am primit decizia de carantinare o prietenă mi-a spus pe un ton categoric: „a, ți-a fost rău ieri? Mâine o să ai o durere în gât cumplită.” Nu am avut. Altcineva îmi spunea „te vei simți foarte obosită.” Nu am fost. Cu două săptămâni înaintea mea o prietenă a suferit destul de mult în cele 7 zile petrecute acasă iar starea ei a avut fluctuații dramatice de la o zi la alta. Și la două săptămâni după avea în continuare nasul înfundat, dureri de cap și o stare generală proastă. În paralel, șefa ei o zorea să vină la muncă pentru că trecuseră deja 5 zile. Ceea ce ne duce spre controversa legată de carantina oficială.

Eliminarea carantinei ar fi o idee bună?

Se discută pe tema asta în mai multe țări. Dacă nu ai simptome sau ai o formă ușoară să nu te mai izolezi. Da, poate fi o idee. Dar doar pentru unii și după o consultare temeinică a medicului de familie care ar trebui să te cunoască foarte bine și ar trebui să aibă timp pentru tine. Utopie, nu? Ei, uite că și carantina de 5 zile poate fi o utopie pentru unii. Dacă oamenii se simt rău, de ce să îi chinui? În plus, unii sunt încă pozitivi după cele 5 zile, ceea ce îi face un pericol pentru colegi dacă revin la muncă. Dar pentru asta ar fi nevoie de viziune, medici empatici și instruiți, un DSP funcțional etc. Ar fi trebuit ca cei doi ani de pandemie să ne fi „derobotizat”, să ne fi ascuțit simțurile și să ne fi rafinat empatia. Ceea ce la noi, cel puțin, e fix pe dos…