Un copil de 15 ani dintr-o comună din România are nevoie de un transplant de piele după ce profesorii l-au obligat să mute un dulap la şcoală. În dulap era acid sulfuric, deşi nimeni nu avea habar de asta. O bună întrebare ar fi fost şi de ce era nevoie ca un elev să mute dulapul, dar deja asta e altă poveste. Copilul s-a ars cu acidul care s-a scurs din dulap, profesorii au ridicat din umeri, iar eu mi-am amintit brusc cum era în vremurile în care eram elevă.

De ce mintea mea a făcut o astfel de conexiune? Probabil din cauza răcelii şi nepăsării cu care profesorii au tratat cazul. Păi, ce mare lucru?! Habar nu aveam că va curge acid sulfuric pe copilul ăla, ghinionul lui. Cam aşa se punea problema şi când eram eu la şcoală. Aveam deseori senzaţia că unii profesori pur şi simplu ne urăsc. Oricum, copiii erau în mod frecvent bătuţi la şcoală. Şi acasă. Şi uite aşa a ieşit la iveală, cu cheia la gât, „generaţia sac de box”

Cum eram bătuţi la şcoală

Cea mai cumplită amintire este legată de un profesor cu care din fericire nu am avut ghinionul să studiez. Nici nu s-ar fi pus problema, eram un copil obişnuit, nu un mic geniu. Omul îşi făcuse o clasă cu cei mai buni copii la materia lui, iar unii dintre acei copii îmi erau prieteni sau foşti colegi. Acolo ajungeai dacă erai foarte bun sau dacă ai tăi aveau pile. Eventual ambele, ca să fim siguri că treaba se rezolvă.

Omul era de o cruzime greu de imaginat. Îi plăcea să bată şi să umilească, în stil torţionar. Nimeni nu avea vreo problemă cu asta. Aşa e el, sever şi temperamental, îl alintau cunoscuţii. Copiii care nu ajunseseră în clasa lui îl priveau cu un amestec de teroare şi invidie. Oare eu sunt mai prost pentru că nu sunt acolo? La o adică, cine nu şi-ar dori să fie sac de box al profului?

Violenţa, luată ca o glumă

Am avut odată un profesor tânăr şi foate cool. Aşa îl consideram noi pe vremea aia, adică. Un tip popular şi simpatic. Era foarte amuzant când lua doi băieţi de păr şi îi lovea cap în cap strigând „Hristos a înviat!” Era distracţia lui preferată. Copiii râdeam în bănci, iar cei loviţi râdeau şi ei, căznit. Era funny. Oricum erau bătuţi şi la şcoală şi acasă. Unii îşi luau omor cu furtunul de la maşina de spălat.

Un alt profesor obişnuia să îţi dea cu catalogul în cap dacă din greşeală treceai prin faţa lui. Era privit ca un lucru normal de generaţia „sac de box”. Păi cum să-i tai calea domnului profesor? Nu ar trebui să ne mire că există nenumărate vorbe de duh despre firescul violenţei atât în şcoală cât şi acasă. „Unde dă mama creşte”. Şi chiar creşte. O traumă de care scapi greu sau deloc.

Obsedatul sexual

Ce-i drept, băieţii erau în principal sacul de box al părinţilor, profilor, educatorilor, învăţătorilor etc. Şi ca fată îţi puteai lua bătaie, dar în cazul lor altele puteau fi problemele. Abuzul sexual era una din aceste probleme. Un unchi, un profesor, un educator, un domn binevoitor sau poate chiar cineva mai apropiat.

În România fenomenul „me too” a avut ecouri slabe, ni se părea o exagerare. Păi, ce, nu le-o fi plăcut şi lor? Multe femei adulte ascund şi acum ruşinea şi trauma.

Cum a crescut generaţia sac de box

Eu am crescut în anii 80, o perioadă în care violenţa era privită cu multă relaxare. Ai mei nu m-au bătut, am fost un copil norocos şi susţinut de părinţi, slavă Domnului. Mulţi dintre colegi, vecini sau prieteni erau însă bătuţi şi la şcoală şi acasă şi asta se ştia. Nimeni nu făcea nimic, era firesc. Adult fiind, am ascultat îngrozită alte şi alte poveşti horror din copilărie. Toţi au cam vârsta mea, toţi crescuţi în anii 80. Poate părinţii, la rândul lor, fuseseră bătuţi la şcoală şi acasă. Alte şi alte generaţii „sac de box”.

Abuzul poate deveni astfel ceva firesc, ca o moştenire din tată în fiu. Abuzul fizic, psihic şi, în unele cazuri, sexual. Şi ce să vezi? Mulţi dintre foştii bătăuşi sunt şi acum veneraţi de comunitatea lor, în orăşelele lor. Apar în ziare articole duioase „Venerabilul profesor X, la ceas aniversar”. Un bătrânel zâmbitor, fost torţionar, cu grave probleme psihice. Era rău dar făceai carte cu el, frate!

Coşmarul sacului de box

Sunt adulţi care şi acum au coşmaruri în care nu ştiu lecţia şi sunt pedepsiţi crunt pentru asta.

Da, eram bătuţi la şcoală şi acasă dar uite că am ajuns bine, am crescut mari şi nimic rău nu ni s-a întâmplat. Sună bine cuvintele astea în public, spuse atotştiutor pe la mesele în familie. De obicei după ce la televizor se vizionează o ştire despre actualii saci de box, elevi bătuţi pe la vreo şcoală. Bine le-a făcut, ai dracu! Prea enervanţi sunt cu telefoanele şi ifosele lor. Acum au personalitate, pe vremea mea copiii erau cuviincioşi. Hai, mai spune-ţi asta o dată în gând sau cu voce tare. Fă-o de câte ori ai ocazia. Poate chiar vei reuşi să te convingi.