Încă de câteva zile se discuta despre asta: că Grecia va intra pe lista roşie din cauza creşterii numărului de cazuri. S-a ajuns la incidenţă de 3,46 la mie, limita fiind de 3 la mie pentru schimbarea de statut şi reguli. Acum inevitabilul s-a produs. Grecia s-a alăturat Spaniei şi Portugaliei, ţări în care românii abia aşteptau să călătorească. Deja românii care au fost în Grecia în iulie au trecut prin ceva emoţii. Numai gândeşte-te că stai liniştit la plajă în ziua de 17 iulie şi afli după două înghiţituri de Mythos că Grecia a trecut pe lista galbenă. Măsura intră în vigoare la 24 de ore de la data publicării în Monitorul Oficial. Nu e de mirare că trecerea de pe lista verde (fără restricţii) la lista galbenă i-a făcut pe unii să se grăbească înapoi spre casă. Schimbarea listei (de obicei joia după amiază)presupunea testarea în Grecia pentru cei nevaccinaţi la revenirea în România. Practic, nici nu îţi mai rămânea timp să cauţi un laborator de testare.

E păcat că Grecia, ale cărei autorităţi au fost foarte atente, ajunge şi ea pe lista roşie a României. După sezonul dezastruos 2020 Grecia spera să recupereze iar vara începuse bine. E drept că lipseau beţivanii cheltuitori din Marea Britanie, dar măcar românaşii şi bulgarii familişti ţineau stindardul sus. Trecerea pe lista roşie va avea în mod evident un impact important în luna august, care abia începe. Schimbarea va complica, probabil, şi situaţia agenţiilor de la noi care au vândut chartere pentru luna august în Grecia. Până la urmă vorbim de cea mai cerută destinaţie de vacanţă şi de cea mai des solicitată perioadă pentru concedii. Evident, regula li se aplică tuturor românilor care pleacă în Grecia indiferent de mijlocul de transport folosit.

Pe lângă Grecia, pe lista roşie intră de pe 29 iulie pe lista roşie Irlanda, Monaco, Maldive. Franţa, Belgia, Israel, Statele Unite şi Islanda intră pe lista gabenă.
Cum vom călători de acum în Grecia
În primul rând e important de ştiut că în continuare certificatul verde şi formularul PLF sunt obligatorii. Faptul că Grecia a intrat pe lista roşie nu va avea nicio importanţă pentru cei vaccinaţi complet, cu două doze şi 2 săptămâni de la rapel. Pe lângă asta vin însă câteva schimbări importante:
- cei nevaccinaţi intră în carantină
- cei care au trecut prin boală în ultimele 180 de zile scapă de carantină
- copiii cu vârsta până la 3 ani nu stau în carantină
- copiii care au între 3 și 16 ani trebuie să fie testaţi PCR cu maximum 72 de ore înainte de revenirea din vacanţă
- persoanele care sunt în tranzit trebuie să prezinte şi ele un test PCR la intrarea în ţară

Cele scrise mai sus sunt valabile pentru intrarea în România. Dar, ştiu, sunt de ajuns cât să le strice unora planurile.