Un loc ne inspiră sau nu, asta auzim des în discuţiile despre călătorii. Multora li s-au părut unele oraşe superbe dar lipsite de suflet. V-am povestit într-un articol aici despre cum am străbătut Europa în perioada facultăţii. Am călătorit zile în şir, am văzut locuri faine şi am cunoscut oameni de poveste. Şi apoi am ajuns la Paris, care nu semăna cu nimic din ce văzusem până atunci.

A trecut de atunci foarte multă vreme, am descoperit o grămadă de locuri şi am văzut nenumărate imagini din Paris frumoase ca o carte poştală. Şi cu toate astea nu-mi aminteau de senzaţiile amestecate trăite de mine atunci, la prima vedere. Până am văzut fotografiile lui Vlad Eftenie, care păreau cumva organisme vii.

O călătorie la Paris ideală, fără asperităţi, doar cu lumină. Îţi recomad să le vezi pe www.vladeftenie.ro şi pe Instagram @veftenie.

Odată cu acest articol am avut surpriza să aflu însă că am descoperit Parisul cam în aceeaşi perioadă, prin 1998. Eu cu teatrul Ludic în decembrie, el cu o bursă Erasmus în martie. O călătorie la Paris cu viză Schengen în paşaport, aşa era pe atunci. Mie mi-a plăcut atunci oraşul, lui nu. Era mai degrabă o călătorie către Paris, fără să atingă încă ţinta.

„Prima incursiune a avut loc prin 1998. Mai degrabă în trecere, obţinusem o bursă Erasmus în Montpellier şi am schimbat avionul cu un tren care mă ducea direct în sudul provensal. Am stat însă două zile la Paris, în acest schimb. Pe atunci aveai nevoie de viză în paşaport ca să circuli şi încă nu descoperisem fotografia. Aveam cu mine un mic aparat automat, de buzunar, de excursie, să păstrez totuşi câteva impresii, cum făceam cu toţii când plecam undeva. Era luna martie, erau zile gri, acoperite şi nu mai văzusem niciodată Parisul. Îmi aduc aminte că m-am urcat în Turnul Eiffel şi că nu am fost impresionat musai de oraş, părea chiar neprietenos, nu foarte curat, era frig. Abia peste câţiva ani mi-am dat seama că nu era el, ci eu eram de vină pentru această perceptie. Nu deţineam incă o cheie de citire. E ca şi cum i-ai da unui şcolar care abia învaţă abecedarul, să citească şi să inţeleagă opera lui Beigbeder. Imposibilă misiune.” crede acum Vlad.

Cum să te descoperi pe tine la Paris

Anii au trecut, iar Vlad a început să fie pasionat de fotografie. Pe film, încă nu trona digitalul. Era deci doar începutul pentru călătoria la Paris.

„Acolo am realizat fără să îmi dau seama primele cadre pe film din ceea ce urma să fie fotografia mea de stradă, cea căreia i-am dedicat întreaga mea energie, de atunci, şi care m-a ajutat să devin eu însumi într-o mare măsură, chiar acum şi aici, în timp ce scriu, iar voi citiţi.”

Citind la rândul meu răspunsurile lui Vlad la întrebările mele despre Paris mi-am dat seama că starea de spirit te poate împiedica să descoperi frumuseţea unui loc. Sau poate pur şi simplu nu vibrezi în acelaşi ritm. „Un prieten îmi spunea odată, într-o plimbare prin Paris: “…aici poţi veni să te bucuri cu adevărat abia după ce ştii câte ceva despre tine însuţi. Altfel, nu poţi vedea nimic, de fapt”. Oraşul, iar asta e valabil pentru absolut orice loc, are multe straturi.”

„Pentru fiecare dintre noi, el oglindeşte de fapt ceea ce suntem noi atunci, prin corolarul experienţelor care ne-au condus spre acel moment. Unii văd predominant lucrurile negative.”

De ce o călătorie la Paris şi nu spre altă destinaţie

„Îţi cunoşti starea de panică pe care o ai când telefonul îţi arată 3% baterie rămasă, semnul e roşu şi îţi dai seama ca îţi trebuie urgent o priză? Mi s-a întâmplat de câteva ori. Ştii starea de liniştire pe care o ai după ce îl conectezi la o priză? Ei, aşa mă simt eu când ajung la Paris, spune Vlad.

Senzaţii de deja vu, cumva? Probabil am trăit intr-o altă viaţă acolo, spune Vlad. „Am fost în multe locuri, din Chicago şi până în Tokyo, din Creta şi până la ţărmul Marii Arctice, în Laponia. În mai toate capitalele europene. Am fost şi la Zalău, anul trecut. Dar nicăieri nu există această activare emoţională şi energetică pe care o aflu pe străzile Parisului”

„Am adesea senzatia la Paris ca revin in timpul prezent, ca acolo si atunci se produce timpul prezent, au loc evenimentele care ajung la noi sub forma de stiri. Te recalibrezi la un “acum” semnificativ.„

Cum să descoperi Parisul

Ok, dacă e să vorbim pe înţelesul oamenilor pragmatici, cea mai bună modalitate de a te bucura de o călătorie la Paris este să iei oraşul voiniceşte la pas.

„Mă refer doar la a fi pe străzi, flanând, căutând cea mai bună lumină, auzind frânturi de vorbe in franceză, având o baghetă crocantă de la Le Parisienne si o apă Badoit, “diablement petillante” în rucsac şi parcurgând în plimbare zeci de mii de paşi şi zeci de kilometri, de la răsărit şi până la apus. Nu mai puţin de 5 zile. Să prinzi seara pe la orele 23 Tour Eiffel cu jocul de lumini şi să o iei liniştit spre hotel, obosit până în măduvă, dar fericit pe interior, cu un mare zâmbet pe buze, imposibil de şters nici după două săptămâni de la revenirea in Bucureşti.

Sezonul cel mai bun pentru o călătorie la Paris

„Am fost în toate anotimpurile. E adevărat, primăvara cu magnolii şi castani înfloriţi invită la plimbare şi fotografie cu impact, toamna aduce culori magnifice în parcuri şi pe bulevarde. Cam ca la Bucureşti. Am prins ninsoare în februarie, pentru fix 10 minute, a fost magic.

Vara am prins ploi rapide, aprige, cu nori negri ameninţători, foarte grafici. Aş merge acolo oricând, fiecare anotimp, fiecare stare a vremii e bună de pozat, emană poezie.

Aş adăuga eu, în spiritul celor spuse de Vlad: o călătorie la Paris începe… atunci când eşti pregătit pentru ea. „Nu vorbesc despre marile magazine, despre shopping, atracţii turistice seculare sau în trend, de muzeele extraordinare, de evenimentele culturale, de modă sau de locurile instagramabile, de mâncare sau de vin. Nu vorbesc despre nimic consumabil, dar care conferă o amprentă unică, desigur. Fiecare alege pentru sine.

Arhitectură şi „je ne sais quoi”

Vlad Eftenie este nu doar fotograf, ci şi profesor la Arhitectură. Ceea ce se vede în fotografiile lui. Evident, şi în cele făcute în călătorie la Paris. Are un simţ fantastic al proporţiilor şi al simetriei.

Are şi un al şaptelea simţ cu care descoperă chiar şi cea mai mică deviere a liniei orizontului într-o fotogafie. Cursanţii lui ştiu. Şi mai ştiu că are un stil foarte bine definit şi eleganţa unui domn interbelic.

„Cele mai noi obiecte de arhitectură se clădesc, desigur, la Paris. Nouvel, Portzamparc, Ricciotti, Perrault şi mulţi alţi arhitecţi ai noii generaţii îşi etalează stilul şi ideile creative în adevărate declaraţii de intenţie de afirmare a noilor direcţii în arhitectură.”

Şi apoi, stilul inconfundabil al parizienilor…

„Îmi place faptul ca parizienii au stil, vezi câte o bătrânică îmbrăcată absolut chic cum savurează o “salade chevre” sau un “foie gras” alături de un pahar de vin pe terasa unui bistro, cu o serenitate exemplară. Vezi tot felul de personaje interesante, se îmbracă creativ, negrul şi griul tipic al peisajului uman bucureştean este aici colorat, asortat, creativ.”

„Oricărei intersectări vizuale i se răspunde cu un zâmbet, au stil şi trăiesc frumos. Această stare de normalitate, de bine esenţial şi necesar, este probabil ingredientul secret care pluteşte în aer şi cu care rezonez pozitiv”.

Dacă Parisul ar fi o fiinţă, ar fi „un soi de fiinţă-hibrid. Grandios în trecut, în formă bună şi cu porniri trendy în prezent, cu un viitor cu siguranţă înfloritor. Şi asta pentru că parizienii îşi iubesc oraşul şi au avut şi au grijă de el, de la modul în care ei înşişi se opresc să facă poze din loc în loc şi din când în când, şi până la cei responsabili.„

„Am văzut povestea construirii piramidei de la Luvru, în anii 80, e o poveste uluitoare. Şi ca ea mai sunt atâtea, din atâtea epoci trecute, vezi acţiunile lui Haussman, vezi centrul Pompidou. Parisul e un conglomerat de fiinţe vii, cu vârste şi viteze diferite, dar care evoluează concomitent, în armonie. Ştiu, am o privire idilică. Mai stau puţin aşa.

Paris, un oraş în care nu te rătăceşti

Hm, Vlad spunea că poate a trăit într-o viaţă anterioară aici. Poate de aceea de fiecare dată o călătorie la Paris se lasă cu descoperiri nebănuite. Oricum, e clar că are multe în comun cu cei care l-au proiectat şi l-au sistematizat. „Îmi place cum se conturează marile bulevarde, cum nu te poţi rătăci, de fapt. Străduţele istorice, să porneşti pe Rue Saint Honore de la Roosvelt şi până la Place Colette, trecând prin Place Vendome.„

„Să mergi de la Parc du Palais Royal, trecând prin curte pe la Luvru ieşind la Sena pe Pont des Arts, apoi pe strada cu galerii, Rue de Seine, şi apoi pe Saint Germain, probabil cel mai viu loc al Parisului. Un adevarat festin vizual si emoţional. Apoi să o ieşi spre sud, până în Jardin Luxembourg, şi apoi să te insinuezi de pe Mouffetard, despre care a scris şi Balzac, spre cartierul Latin, cu aromele lui de mâncăruri apetisante. Ai la dispoziţie unele dintre cele mai valoroase muzee ale lumii, elemente de patrimoniu mondial îţi sunt accesibile”.

Locurile speciale din Paris

„Epicentrul meu emoţional este pe Rue de Buci. Ştiu, unii vor face mişto, nu e cazul. E o străduţă în care uiţi de timp şi te scufunzi pentru 5 minute, sau o veşnicie, în cel mai pur spirit parizian. E o stradă-eveniment.

Apoi, întreg bulevardul Saint Germain, cu ale lui celebre cafenele Lipp, de Flore sau Deux Magots (unde se pot savura cel mai bun Kir Royal sau ciocolată caldă din lume). Pont de Arts, Luxembourg, curtea Piramidei, curtea de onoare de la Palais Royal cu şirurile de copaci tunşi cu un laser, parcă. Esplanada de la Trocadero deschide o perspectivă instagramabilă spre Tour Eiffel. Jardin de Tuilleries, venind dinspre Champs Elysees. E o buclă de minim 35 de mii de paşi, să tot fie vreo 25 de kilometri de mers la pas. Într-o singură zi, evident, şi apoi repetată, în altă ordine, în funcţie de stare, de lumină, de intuiţie. Inifinit explorabilă, aceleaşi locuri-reper arătând mereu şi mereu cu totul diferit.

Locuri pozabile? Grădinile Tuilleries, Jardin du Palais Royal (daţi cu Google maps), Piaţa Piramidei de la Luvru, Pont des Arts (nu mai sunt lacătele iubirii, dar perspectiva pe Sena e magică), Jardin Luxembourg, Cartierul Latin. Recomand călduros o plimbare prin Marais, pornind de la Bastilia, trecând prin Place des Vosges, ieşind in final la Centrul Pompidou (unde se poate intra gratuit la pavilionul Brâncuşi, un popas esenţial). Musai de parcurs întreg bulevardul Saint Germain. Apoi Champ de Mars (se vede perfect Tour Eiffel şi se face picnic), traseul pe sub podul Bir-Hakeim (unde debutează filmul Ultimul tango la Paris, aşa am descoperit acest loc super fotogenic).„

Francezi nesuferiţi, greve şi nervi

Zici că te încarci pozitiv acolo, dar încearcă să iei şi imaginea asta în bagaj într-o călătorie la Paris: oraşul blocat, oamenii nesuferiţi, greve fără de sfârşit. „Nu îmi place să mă enervez„, mă dezarmează el.

Semănăm mai mult decât credem cu francezii, ca stil, ca orgolii, ca mod de a pune problema, dincolo de fondul lexical împrumutat din belşug. Cu diferenţa că ei au avut o istorie benefică şi că sunt cei mai tari când vine vorba de greve (cred că grevele lor sunt printre puţinele lucruri care ma enervează, totuşi, atunci când pic in mijlocul lor). Şi că au cea mai bună baghetă din lume. Aşa cum am spus, lumea ni se arată aşa cum o facem noi posibilă. Nu am văzut antipatii, nici rautăţi, nici mizerie. Nu le caut, nu îmi ies in cale, nu le văd.„

Şi mai e ceva: când totul e în armonie, parcă e mai simplu să vezi cu sufletul. Poate acesta este secretul fotografiilor atât de vii ale lui Vlad. „Un loc însă devine semnificativ pentru fiecare dintre noi şi în modul în care ajungem la el, ca traseu, şi în funcţie de ce urmează după el, ca ecou. Nimic nu este separat de întreg, totul funcţionează sistemic. Dacă nu crezi, nu poţi să vezi. Dacă nu vezi, nu ştii ce să cauţi. Nu poţi găsi, sau treci pe lângă, fără să îţi dai seama. Pentru cei mai mulţi dintre noi, asta este din păcate un mod de viaţă cotidian. Care ne separă de întreg, totul pornind de la lipsa de conexiune cu sine. Putem conştientiza că un sens există deja, şi că cel mai bun lucru de făcut este să ne aliniem cu el. Atunci totul ia formă, apare, se arată, capătă sens.”

Cât de mult contează vibraţia locului

„Oamenii fac oraşul, iar oamenii seamănă, oriunde în lumea asta, au aceleaşi slăbiciuni sau puteri. Poţi rima sau nu cu un loc, în ansamblul lui. Uite, multă lume îmi spune că se simte extraordinar la Berlin. Eu văd acolo doar urme ale rănilor războiului, încă deschise, zone întregi încă neconstruite sau cu plăcuţe memoriale, la tot pasul. Există cafenele, există hipsteri, arhitectură, nu zic. Dar eu unul simt mai intâi vibraţia negativă, aşa că nu merg des la Berlin. Poate sunt eu prea sensibil. La Lisabona am fost de cel puţin patru ori, pur şi simplu nu îmi ies poze acolo. E incă un mister.”

„Dă-mi drumul, însă, în Paris, şi mă voi simţi ca peştele în apă. În cele din urmă, relaţia aceasta cu un loc e complexă, sensibilă, în plină transformare şi devenire şi depinde mai mult de noi, dacă mă întrebi, şi de afinităţile personale.”

Călător, nu turist

Dragă cititorule, dacă ai parcurs cu bine până aici interviul cu Vlad Eftenie, ai ajuns, poate, la concluzia că un loc se simte şi se descoperă încet, ca o fiinţă. „Calea se deschide cui o caută, răspunsurile apar aceluia care pune întrebările bune. Aşa se deschide un drum pur personal şi fiecare ne deschidem spre propriul oraş, chiar dacă mergem unul lângă celălalt.„

„De aici cred eu că putem face o distincţie între “turist” şi “călător”. Turistul îşi doreşte să facă ceea ce fac toţi ceilalţi. E cea mai scurtă cale de a deveni anonim. Turistul în general caută repere în afara sa, îşi face selfie-uri prin care să dovedească oricui că el chiar fost acolo unde zice. Îşi hrăneşte trupul şi este avid de senzaţii tari. Călătorul are propria cale, adesea diferită de a celorlalţi, caută liniştea solitudinii prin care incearcă să se regăsească şi îşi hrăneşte spiritul cu emoţii discrete şi contemplare activă”

Fiind un oraş complex, apropie-te cu încredere. Poţi să îţi faci însă şi o mică pregătire înainte. „Invit cititorii să îşi afle propriul Paris, în speranţa că vor afla astfel ceva nou şi bun chiar despre ei inşişi. Cu siguranţă mai sunt multe locuri bune de menţionat, spaţiul şi timpul sunt însă limitate aici. Vă recomand călduros să vedeţi filmele “Last tango in Paris” al lui Bertolucci şi “Midnight in Paris”, al lui Woody Allen. Dacă primul este o dramă cu accente foarte indrăzneţe, al doilea ilustrează absolut minunat, umanist şi romantic, iubirea pentru spiritul Parisului şi tainelor lui.”

Ok, te-ai prins. Parisul e doar un pretext. Poate fi oriunde. O călătorie la Paris sau o călătorie la New York, de ce nu? „Recomand oricui să îşi afle un astfel de loc în lume şi să conştietizeze relaţia cu el.” Poate fi deci orice destinaţie. Pentru că cea care contează de fapt e călătoria.