iul. 13, 2021
Posted by: Editor

O specie de turist: pantofarul

Anul 2020 a fost ca o descătuşare pentru turismul intern. De voie de nevoie am descoperit România, pentru că alte destinaţii erau inaccesibile din cauza pandemiei. Aşa că românaşii s-au încolonat spre munţi, la aer curat. Erau cozi imense pe Transfăgărăşan, la Sfinx, la Babele şi chiar şi în zonele mai greu accesibile. În august 2020 a devenit virală o fotografie a jurnalistului Dan Izvoreanu cu aglomeraţia de pe Moldoveanu.

Odată cu vara lui 2020 s-a evidenţiat mai ceva ca în alţi ani o specie de turişti: pantofarii. Adică turişti neechipaţi pe munte, deseori orăşeni. Pantofarul mişună şi vara şi iarna. I se zice şi paltonar (iarna) sau şoşoanar. Cabral l-a descris aici. Dicţionarul urban tranşează chestiunea pantofarului şi a paltonarului: Persoane ce vin iarna in statiunile de munte dar nu practica sporturile de iarna. Pe timpul verii, de obicei, se transforma in pantofari. Paltonarii au şi pagina lor de Instagram cu modelele cele mai atrăgătoare. În fine, paltonari sau pantofari am fost cu toţii la un moment dat.

Bâlea Lac

Combinaţia cea mai gravă este însă cea de turişti neechipaţi pe munte şi alcool. Vara trecută au fost multe situaţii în care salvamontiştii au fost nevoiţi să intervină pentru a-i salva. În august anul trecut, de exemplu, doi băieţi au pornit spre Moldoveanu în adidaşi după ce au băut bine. Ascensiunea s-a oprit, cei doi s-au rătăcit, au venit salvamontiştii, end of story.

Echipamentul de munte corect

În vara lui 2021 a făcut vâlvă o imagine postată pe pagina de Facebook a celor de la Salvamont: o femeie urcând pe munte în papuci şi şosete.

sursa Facebook Salvamont România

Femeia a fost surprinsă pe drum spre Vânătarea lui Buteanu. Aşa că l-am întrebat pe şeful Salvamont, Sabin Cornoiu, de ce nu e ok să urci aşa pe munte. Înainte să îmi răspundă mi-a făcut precizarea că mai au o poză cu un purtător de şlapi pe munte, dar că nu apucaseră să o posteze. Practic, doar un pas până la a urca desculţ. „Această pandemie a făcut ca turismul montan românesc să se revigoreze dar în această mare de oameni care vin la munte iată că întâlnim şi astfel de situaţii. În clipa în care tu mergi pe un traseu de creastă, un traseu către un vârf important cu asemenea încălţăminte, deja este ceva ce noi nu putem să înţelegem”. Acesta ar fi unul din motivele pentru care multe apeluri la 112 sunt de la turişti neechipaţi pe munte.

Nu e mare chestie să te îmbraci potrivit pentru o drumeţie, spune Sabin Cornoiu. Sunt câteva reguli pentru un echipament de munte minimal. „Echiparea pentru munte trebuie să înceapă de la contactul cu solul şi să se oprească deasupra capului. Bocanci de munte, un adidas mai serios. Sunt şi adidaşi de munte care sunt pentru sezonul de vară. Pentru acest turism de masă, un adidas mai serios, un pantalon, o bluză de vânt, o pelerină de ploaie. Şi o îmbrăcăminte intermediară pentru că se face frig.” Plus protecţie solară, un rucsăcel cu apă şi lucrurile de schimb. La care aş mai zice că merge şi o condiţie fizică adecvată. Pfff, aşa de multe…Aşa că mai bine rămâi la baza muntelui şi pui de nişte mici, nu?. Cu o bere rece, desigur.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.