sept. 03, 2021
Posted by: Editor

Of, nu suntem cei mai şmecheri!

Am spus-o deja: românul nu-i cel mai prost şi mă refeream, la tâmpeniile pe care le cred americanii despre pandemie şi vaccinare. Aproape în fiecare zi mi se reconfirmă părerea. Iniţial credeam şi că românul e cel mai şmecher. Şi iar m-am înşelat. E vorba de obţinerea unui certificat fals de vaccinare, una din discuţiile foarte la modă de când a început imunizarea. Dar staţi să vă povestesc.

Cum faci rost de un certificat fals de vaccinare

Eşti dac liber şi neatârnat? Eşti. Crezi că vaccinul este menit să îţi bage un cip în cap? Crezi. Vrei să mergi în Thassos dar Grecia e pe lista roşie şi te bagă în carantină ăştia? Faci rost de un certificat fals de vaccinare. Există deja o piaţă neagră prosperă a acestor certificate. Se merge la centrul de vaccinare. Cadrul medical (dac liber, ca tine), aruncă serul în chiuvetă şi apoi îţi dă certificatul perfect valid, cu tot cu un cod QR, totul corect. Apoi cadrul medical poate şi deconta banii, astfel că toată lumea e fericită. Până când treaba asta devine un trend şi se prind şi poliţiştii. Uite aşa a păţit o tanti doctoriţă din Puciosa care e vaccinat la mişto 10 daci liberi din ehipa de fotbal a soţului. Femeia a fost reţinută şi ar putea rămâne fără job, ca să ştii. Dar dacii liberi şi-au făcut norma de meciuri.

Unii sunt mai proşti ca noi

Când au apărut testele covid au apărut şi certificate false care atestau că eşti negativ sau că ai trecut prin boală şi ai anticorpi. Iar am crezut că doar nouă ne-a venit ideea. Nope, au făcut-o alţii. În iulie, la Aeroportul Iaşi s-au prezentat 12 români care s-au întors din Anglia cu adeverinţe false, cu însemnele autorităţilor engleze, din care rezulta că au avut COVID. Oamenii voiau să scape de carantină. Certificatele nu fuseseră falsificate în România! Ei da, dar asta e şmecherie, nu prostie îmi vei spune. Aşa e. Prostia vine acum. O fată din Statele Unite a fost prinsă în Hawaii cu un certificat fals de vaccinare pe care numele vaccinului era scris greşit: Maderna în loc de Moderna. Adică prostul proştilor: cu certificat fals de vaccinare şi încă grosier. O explicaţie ar fi că în America medicii şi asistentele sunt cam toţi vaccinaţi şi e greu să o arzi ca la dacii liberi. Deci tot mai bine e la noi.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.