Vă aduceți aminte de imaginile alea cu românii care își beau mințile la birt în timpul inundațiilor? Sau cele cu muncitorii beți pe schele care eventual mai scapă și câte o cărămidă în capul vreunui ghinionist care trece pe acolo?

Ei, imaginile astea ne întăresc de fiecare dată convingerea că românii nu mai vor să muncească şi că sunt nişte puturoşi care ar sta pe banii statului în loc să pună mâna să facă ceva concret şi folositor. Aşa e? Sau situaţia e mai complexă? Poate nu se mai simt motivati, poate că muncesc degeaba fără să se vadă rezultate. Haosul de pe piața muncii dată deja peste cap de covid reușește să nuanțeze şi mai mult lucrurile.

Cum ne-a schimbat pandemia stilul de lucru

Am dat o scurtă căutare pe Google. Am tastat „românii nu mai vor să…” Primul rezultat a fost „nu mai vor să se vaccineze”, urmat de „românii nu mai vor să muncească”. Dar stai, că nu numai ai noştri vor să îşi ia lumea în cap, ci şi alţii. „Marea demisie” e un fenomen început în Statele Unite. Este vorba de oameni care își părăsesc locul de muncă fără să aibă o altă ofertă de lucru. Cei de la Ejobs au făcut şi ei un studiu care arată că 71% dintre respondenți vizează o schimbare profesională. De asemenea, 21% dintre ei, ar încheia colaborarea cu angajatorul prin demisie chiar şi fără să aibă o altă ofertă de lucru. Chiar aşa inconştienţi să fie?

Am discutat cu Adriana Boșcănici, coach de carieră și trainer, un profesionist care urmărește de mult tendințele din recrutare. „Pandemia împreună cu lucrul de acasă au adus o presiune extrem de mare pentru angajaţi din faptul că nu există graniţe între profesional şi personal. Această presiune nu mă miră că duce uneori la o implozie. În acest moment oamenii spun aşa: nu mai contează că nu am o plasă de siguranţă, vreau să mă eliberez de această presiune.

Munca la distanţă a dus la o transparenţă scăzută, o comunicare deficitară între lideri şi membrii echipei ceea ce înseamnă că eu ca angajat lucrând de acasă de cele mai multe ori îmi fac pur şi simplu treaba mea, dar nu simt că aparţin la ceva mai mare. Nu mai simt apartenenţa faţă de o echipă, de o organizaţie, lucru care e foarte important pentru noi ca oameni.”

Muncim mult şi prost?

Aşa s-a spus, că românii nu mai vor să muncească pentru că şi aşa productivitatea e zero. Tragi aiurea. Tocmai de asta o iniţiativă ca „săptămâna de lucru de 4 zile” poate să pară o utopie sau o glumă proastă. Şi dacă ţi-aş spune că proiectul a avut un succes imens în Islanda, Marea Britanie şi Noua Zeelandă? Cei care au luat parte la experiment au fost plătiți cu același salariu, au avut aceleași sarcini de lucru, dar au stat mai puțin la serviciu. Producitivitatea a rămas aceeași sau chiar s-a îmbunătățit. Iar în Islanda proiectul a fost făcut cu angajaţi la stat, da?

Probabil nu se va întâmpla prea curând şi la noi, crede Adriana Boşcănici. Poate unii reuşesc să îşi termine treaba mai devreme, de ce să îi ţii aiurea la birou să stea pe Facebook şi să joace Solitaire? Aici ar trebui să intervină încrederea angajatorului in angajat, ceea ce nu prea există. Cu atât mai mult, dacă ştii că omul munceşte de acasă te poţi gândi că doarme sau freacă menta în timpul programului. Păi nu?

Îl urăsc pe şef dar şi el crede că eu sunt puturos

Vei auzi de la unii proprietari de afaceri mici şi mari: românii nu mai vor să muncească. Dar nici patronul nu ar da mai mult decât minimul pe economie, ceea ce îl face pe angajat să plece fără regrete acolo unde e măcar un pic mai bine. Pleacă, sunt alţii care fac coadă la uşa mea să îi angajez. Îţi sună cunoscută replica asta, nu?

Părinţii noştri ne-au învăţat să nu mai comentam atâta, să ţinem cu dinţii de locul de muncă. Dar, evident, alea erau alte vremuri. „Trăgeai 6 zile dar când plecai în concediu nu te mai stresa nimeni cu mailuri şi situaţii de criză. Ei, acum această limită nu mai există. Este dorinţa oricărui om de a avea un echilibru. Chiar dacă 80 la sută din timp mi-l dedic profesiei, la un moment dat doresc să am timp şi pentru familie şi viaţa mea personală. Acest timp personal este din ce în ce mai puţin disponibil” punctează Adriana Boşcănici.

Viitorul este al omului flexibil, indiferent dacă e angajat sau angajator. Şi da, ar fi bine să fie şi ceva empatie şi de o parte şi de alta. Nu toţi oameni au aceleaşi nevoi şi trebuie trataţi separat.

„Cu cât oamenii sunt mai fericiţi şi mai mulţumiţi, cu atât vor fi mai productivi, spune Adriana Boşcănici. În plus, spune ea, vine un moment când te întrebi: ce-i cu viaţa mea, care e sensul vieţii mele. Înainte de pandemie aveam cazuri de corporatişti care după vreo 15 ani de tras tare pentru carieră ajungeau la acel punct de saturaţie şi se apucau de mici afaceri, bloguri de călătorii sau alte proiecte de suflet care nu le aduceau nici măcar o jumătate din veniturile de la corporaţie. Dar se simţeau liniştiţi şi împăcaţi. O chestie pe care nu poţi să o cumperi…