„Avem o ţară frumoasă, păcat că e locuită”. E un clişeu, îl auzim des, dar ceva adevăr e la mijloc. În vara lui 2020, mulţi români au evitat o vacanţă în străinătate de frica pandemiei de coronavirus. A fost o şansă nesperată pentru noi, de a spăla ruşinea de ani de zile. Ne-a ieşit? Evident, nu. Pentru mulţi dintre noi a fost o nouă ocazie de a constata că…pur şi simplu nu merităm ce ni s-a dat. Nu merităm nici natura mirifică dată de Dumnezeu şi nici dezvoltările turistice din vremurile dinainte de 89.

Călătorind prin România îţi dai seama ce ţară ofertantă este. Nenumărate zone au fost însă distruse de un turism prostesc, bazat pe şpăgi pentru autorizaţie şi prostul gust al hotelierilor. Acolo unde a fost vorba de staţiuni istorice situaţia a stat şi mai rău. Locuri superbe au fost lăsate în paragină. Am mai scris despre turismul ca la mă-sa acasă aici, cu referire la plaja Vadu, Horezu şi Vulcanii Noroioşi. Dar în cele trei locuri natura a fost cât de cât lăsată în pace. Anul acesta am ajuns în sfârşit în vestita staţiune Băile Herculane. Dezastrul de aici depăşeşte tot ce am văzut până acum.

Puţină istorie, pe scurt

Primii care au intuit calităţile apelor de aici au fost romanii. Ei au construit Therme Herculi, un complex rafinat de apeducte, băi, temple şi monumente. Romanii s-au retras, dar strălucirea staţiunii va fi redobândită în timpul imperiului austriac.

Din 1736 începe un amplu proces de refacere şi sistematizare a zonei. Se refac termele pe vechiul sistem roman şi se ridică multe construcţii în stil baroc. Rezultatul a fost o staţiune „de fiţă” a vremurilor, cu vizitatori celebri: împăratul Iosif al II-lea, împăratul Francisc I și împărăteasa Carolina, împăratul Franz Iosef și împărăteasa Elisabeta, alintată Sisi. Da, cea din filmul cu acelaşi nume.

Pe vremea lui Ceauşescu staţiunea a arătat bine. S-au ridicat hoteluri în acel stil comunist binecunoscut, dar şi ele sunt acum lăsate de izbelişte. În anii 80 staţiunea era plină de turişti străini, situaţie care a rămas valabilă puţin şi după revoluţie. După care a început decăderea, dublată de distrugere.

Băile Herculane acum

Principalele clădiri istorice din staţiune sunt acum în ruină. Cum reparaţiile şi renovările au întârziat foarte mult, acum e şi mai greu să refaci. Băile, hotelurile, cazinoul, sunt clădiri monumentale, de proporţii. Refacerea lor presupune şi foarte mulţi bani dar şi echipe specializate, studii amănunţite care să scoată la lumină varianta iniţială a clădirii, culorile, detaliile arhitecturale etc. Dacă vedem cât a durat să înceapă reabilitarea cazinoului din Constanţa ne putem face o idee cam ce muncă ar fi aici, suprafaţa afectată fiind mult mai mare. O parte din clădiri pot să cadă oricând iar bulina roşie atestă acest lucru: risc de prăbuşire iminentă.

Cum în anii 2000 s-a făcut masiv turism ca la mă-sa acasă în toată România, acum şi unele clădiri din Herculane au termopane dar riscă să îţi cadă în cap. Altele sunt îmbrăcate în schele degeaba, pentru că lucrările s-au oprit. S-a renovat prost prin 2000, iar acum clădirile vizate arată iar ca la bombardament. Şi pentru că nesimţirea trebuia să aibă şi un moţ, în apropierea statuii lui Hercule s-a pus frumos un panou pe care scrie ceva de investiţii, renovări cu fonduri europene. Să ne lăudăm, adica. Ok, s-a refăcut infim, or fi fost şi intenţii bune dar tot degeaba.

Şi pentru că turismul ca la mă-sa acasă merge mână în mână cu nesimţirea, staţiunea istorică s-a prelungit cu o excrescenţă monstruoasă, o staţiune mai mică şi foarte urâtă. Pe lângă hotelurile de pe vremea lui Ceauşescu (unele renovate, altele nu) a apărut o salbă de pensiuni oribile, magazine şi dughene de termopan, reclame tâmpite, standuri cu bluze, colaci, papuci şi alte chestii inutile. Muşteriii nu lipsesc, oricum. Lume era, claie peste grămadă.

Bun, ce facem acum?

Partea bună a poveştii este că în unele zone ale României renovarea şi prezervarea au fost posibile. Sinaia arată bine, Oradea arată excepţional, iar centrul Sibiului a fost refăcut la începutul anilor 2000 cu bani europeni. Până şi cazinoul din Constanţa se reface, după ce orice speranţă se pierduse. Deci se poate. Şi în Herculane a început timid refacerea, dar e clar că proporţiile dezastrului sunt greu de limitat. Ai nevoie de bani grei şi de specialişti care să se priceapă la restaurare de clădiri istorice, nu de nişte meşteri cârpaci care vin beţi turtă la muncă şi strică şi ce au făcut cu o zi înainte. Poate ne urmăreşte ghinionul, ca în legenda Meşterului Manole. Sau poate pur şi simplu ar fi mai bine să ne resemnăm. În fond, după pandemie vom putea merge din nou în străinătate. Iar turismul ca la mă-sa acasă va rămâne doar o chestie de weekend, de care îţi aduci aminte în timp ce vei sta la eterna coadă de pe Valea Prahovei.