Când eram copil, părinţii mei mă duceau la plajă la râul Siret, o porţiune cu nisip dintre judeţele Botoşani şi Suceava. Pentru cei mici era o mare distracţie să se bălăcească şi să se hârjonească în timp ce adulţii moţăiau la soare. Plaja de la Siret e populară şi în zilele noastre cică, dar cum domiciliul meu e acum în Bucureşti ideea de a găsi ceva similar prin zonă nu mi-a dat pace. Până când am aflat de…Plaja Gostinu, o întindere de nisip la Dunăre, la vreo 70 de kilometri de Bucureşti. Unele bloguri o prezintă pompos: Vama Veche de Giurgiu, la o aruncătură de băţ de Bucureşti! Clar, chestiunea merita investigată.

Am pornit cu maşina spre Gostinu

Nu e greu să ajungi în comuna Gostinu, o iei spre Giurgiu, faci stânga spre Oinacu şi mergi drept. Drumul e în curs de asfaltare iar zona e frumoasă.

Traseul pare simplu dacă citeşti cele câteva articole de blog din care aflasem şi noi de minunata plajă din „Vama Veche de Giurgiu”.

Şi totuşi, unde e plaja?

Noi am ajuns în Gostinu în miezul zilei, ghidaţi de Google Maps. În mijlocul satului, un birt. La birt, câţiva fii ai satului cu ochii mijiţi. „Unde e plaja”, întrebăm? „Încolo, încolo”, face un bade cu mâna spre stânga.

Mergem în direcţia indicată şi dăm de un dig înalt, cu maluri abrupte. Clar, peisajul nu aduce nici de departe cu Vama Veche, de Giurgiu sau de oriunde.

Aveam două opţiuni: să o luăm la stânga sau la dreapta? Pe oriunde, părea pustiu iar colbul de pe drum se ridica în vălătuci pe lângă maşină. Hai la stânga, zic eu. Şi mergem, în dreapta noastră vedeam pădurea, iar printre copaci se zărea apa. Şi acum ce facem? Din norul de colb apare ca prin farmec o turmă de oi, cu un tânăr păstor cu freză a la Ronaldo. „Unde-i plaja?” „Aaaa, e în spatele vostru”, zice frezatul. „Trebuie să întoarceţi.” Întoarcem, cu greu. Mergem ce mergem şi ajungem la o barieră ce dădea spre un siloz. Nu e nici ţipenie de om. Dăm să ieşim din maşină, dar un hămăit neprietenos din zona silozului ne face să abandonăm ideea. Ne întoarcem pe dig. Norul de colb ne scoate în faţă altă creatură: un puşti simpatic de vreo 6 ani. „Plaja e în dreapta, pe lângă un deal mic, lângă o masssină”, zice el peltic. „Vresssi să vă duc?”. Simpatic puşti, dar parcă nu se potriveşte nici cu traseul descris (foarte vag) pe bloguri nici cu ce zicea păstorul. Renunţăm politicos.

Revenim în sat, dăm de o femeie. „Unde e plaja?” „Încolo,” arată ea în direcţia din care tocmai veneam. „Coborâţi de pe dig cu maşina şi aţi ajuns. Sunt şi terase, e organizată”, spune ea cu mândrie. Aşa că ne întoarcem. Pe drum, de nicăieri, puştiul sâsâit apare din nou. Ne priveşte mirat: cum, nu au găsit ăştia plaja???? Lăsăm maşina la baza digului ca să fim siguri că nu-i rupem vreo roată pe câmp şi coborâm.

Mergem prin pădurea pustie, admirăm peisajul şi dăm de Dunăre. Plajă, ioc. Darămite „Vama Veche de Giurgiu”.

Trecuseră totuşi pe acolo oameni, după bucăţile de hârtie igienică aruncate printre copaci. Ticălos, Google Maps ne indica o plajă, dar în partea opusă. Aşa că am decis să ne întoarcem acasă şi să abandonăm proiectul.

În drum spre maşină, norul de colb ne-a scos în cale alte două fiinţe umane, dar din Bucureşti, ca şi noi. Un cuplu pregătit de plajă, el la bustul gol, ea în costum de baie, gătită ca la Mamaia, într-o decapotabilă argintie. „Nu vă supăraţi, unde e plaja?” întreabă el. M-a buşit râsul. Ce să-i zic, poate el se descurcă mai bine, de ce să îl încurc? Omul, ofuscat, a pornit-o la stânga, pe dig, dispărând în acelaşi nor de colb.

Ieşind din Gostinu, Google Maps ne indica în mod bizar că ne îndreptăm spre plajă. Şi acum mă întreb: o fi de la colbul de pe drum din care ieşeau făpturi fantastice, or fi făcut sătenii mişto de noi sau pur şi simplu nu ne-am descurcat noi prin labirintul sătesc? În fine, e frumos la Gostinu. Undeva acolo presimt că se ascunde şi o plajă. Dacă o găsiţi, daţi-mi de veste.